Biserica a susţinut prin cuvânt şi faptă dobândirea independenţei României

0
285

Astăzi, sub auspiciile Academiei Române, aniversăm împlinirea a 140 de ani de la dobândirea Independenţei României (1877-1878). În desfăşurarea evenimentelor legate de acest act măreţ al istoriei noastre, alături de Domnitorul Carol I, de oamenii politici ai timpului şi de armata ţării, Biserica Ortodoxă Română a îndeplinit un rol de seamă prin slujitorii sfintelor altare, prin vieţuitorii din mănăstiri şi prin credincioşii săi mireni.
Lucrarea Bisericii Ortodoxe Române s-a făcut simţită încă din momentul pregătirilor pentru plecarea armatei pe fronturile de luptă de la sud de Dunăre. La sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai 1877), hramul Catedralei Mitropolitane din Bucureşti, în cadrul Sfintei Liturghii, în prezenţa a mii de credincioşi, au fost citite rugăciuni de invocare a ajutorului divin şi de binecuvântare a armatei române.
În ziua de 21 august 1877, în faţa Universităţii din Bucureşti, mitropolitul primat Calinic Miclescu a binecuvântat ambulanţele Crucii Roşii. În cuvântul rostit după sfinţirea apei, implorând ajutorul divin, a spus: „Stropindu-se cu apa cea sfinţită aceste ambulanţe, rog pe Dumnezeu ca rănile luptătorilor ce se vor transporta să vindece rănile seculare ale României“1
La apelul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române sute de călugări şi călugăriţe s-au angajat voluntari în armata română, în calitate de infirmieri sau brancardieri.
Ierarhii Bisericii noastre au susţinut financiar Crucea Roşie Română, aflată la început de drum. În toate eparhiile au fost formate comitete de preoţi, care se ocupau cu strângerea de ajutoare (bani, îmbrăcăminte, alimente) pentru susţinerea armatei, a văduvelor şi orfanilor de război.2
Biserica Ortodoxă Română a avut un rol important în susţinerea soldaţilor români, cărora preoţii militari le-au insuflat curajul şi bărbăţia, întărindu-le încrederea în victorie şi în dreptatea cauzei pentru care luptau. Trupele române au fost însoţite pe câmpurile de luptă, la Plevna, Rahova, Smârdan sau Vidin, de preoţi ortodocşi încadraţi în serviciul religios al armatei, iar o parte dintre ei şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă. Meritele deosebite ale clerului român în Războiul de Independenţă au fost recunoscute şi apreciate. Cei care au supravieţuit războiului au fost decoraţi cu medalii – „Virtutea militară“, „Serviciul credincios“ – sau au primit ordinul „Steaua României“ în diferite grade.
După încheierea războiului, pentru susţinerea orfanilor de război, Biserica Ortodoxă Română a organizat orfelinate şi şcoli pentru copii în mănăstiri, precum şi bolniţe pentru invalizi.
După încheierea Războiului de Independenţă, poetul Mihai Eminescu şi scriitorul Ioan Slavici au fost printre primii intelectuali români care au lansat şi susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale, ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru dobândirea Independenţei României, adică un edificiu bisericesc cu valoare de simbol naţional.3
Aşadar, realizarea marilor idealuri ale unităţii şi demnităţii naţionale ale românilor, ca Unirea Principatelor Române în anul 1859, dobândirea Independenţei de stat a României în anii 1877-1878, Marea Unire de la 1918, au fost posibile şi prin contribuţia deosebită a Bisericii Ortodoxe Române, care a fost mereu împreună cu poporul prin toate eforturile ei de cultivare a conştiinţei naţionale şi de afirmare a dorinţei de unitate şi independenţă naţională.
Astfel, Biserica Ortodoxă Română, a cărei contribuţie la împlinirea marilor idealuri naţionale este, din nefericire, insuficient cunoscută, a lucrat mai întâi pentru realizarea independenţei şi unităţii poporului român, iar apoi a lucrat pentru recunoaşterea drepturilor şi demnităţii ei pe plan extern: dobândirea Autocefaliei în anul 1885 şi dobândirea rangului de Patriarhie în anul 1925. De fapt, Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost obţinută numai după proclamarea Regatului României în anul 1881, având ca rege pe Carol I, iar ridicarea ei la rang de Patriarhie s-a realizat numai după Marea Unire de la Alba Iulia (1918), în timpul domniei regelui Ferdinand şi a reginei Maria. În acest sens, legătura de cooperare între Biserică şi Regalitate a fost benefică pentru unitatea şi demnitatea poporului român.
Astăzi, toţi cetăţenii României, toate instituţiile statului şi toate cultele religioase avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul sfânt al independenţei naţionale ca fiind un act de dreptate şi un simbol al demnităţii poporului român, obţinut cu multe jertfe de vieţi omeneşti şi cu multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române

1. Pr. Prof. MIRCEA CHIALDA, „Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la cucerirea independenţei de stat a României (1877-1878)”, în Studii Teologice, nr. 5-8, anul 1977, p. 389.
2. Preot Prof. Dr. MIRCEA PĂCURARIU, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p. 339.
3. Nicolae Şt. Noica, „Catedrala Mântuirii Neamului – istoria unui ideal”, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2011, p. 51.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.