Chemarea pămîntului

0
256

Recent am bătut drumul pînă la Arad pentru o întîlnire literară. De acasă am plecat cu o idee fixă, o prejudecată că voi vedea pămînturi nelucrate, tufişuri şi bălării. Din mersul microbuzului am văzut o realitate care a dat un tonus părţii ţărăneşti cît a mai rămas în mine. Şi de o parte şi de cealaltă a drumului am văzut pînă în zarea dealului cîmpuri semănate, mari şi multe parcele cu rapiţă, tinere holde de grîu. Foarte puţine locuri lăsate în părăsire. De la Oradea la Arad cîteva turme de oi răsfirate pe păşuni. Mi-au trecut prin minte toate informaţiile culese din presă. Afirmaţii că ne paşte dezastrul. Mai ales că port în mine durerea locurilor nelucrate din satul meu. Dar şi din alte sate. Priveliştea îmi bucura ochiul şi sufletul. În spatele meu, am avut şansa profesională, să fie doi cetăţeni din Oaş strămutaţi în zona Aradului. Aşa am aflat că o parte din priveliştea mea bucuroasă aparţine unor asociaţii iar o altă bună parte sînt pămînturi vîndute străinilor din Vest. Oamenii mei îşi spuneau şi înţelegerea pentru unele asociaţii care îşi respectă înţelegerea dar mai misterioasă li se pare prezenţa străinilor. Unii lucrează cu români alţii cu muncitori din Vest. Reîntors acasă am căutat în ce bază se face înstrăinarea terenurilor la noi. De ce la alţii nu? România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014 conform „obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană”. Ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere fără număr şi oprelişte terenuri agricole. La orice nedumerire faţă de această vînzare din ţară ţi se răspunde politic: „aşa ne obligă Uniunea Europeană”. Aşa se crede că se poate bloca interesul. Deschidem altă carte şi citim: „Ungaria, Polonia şi Lituania au limitat suprafaţa de teren pe care o poate achiziţiona o persoană fizică străină”. Sînt criterii specifice pe care o persoană de altă naţionalitate trebuie să le îndeplinească pentru a cumpăra teren. Să fie căsătorită cu un cetăţean al ţării respective ori să fi deţinut timp de 3 ani teren în arendă. În Bulgaria pot fi proprietari doar producătorii agricoli independenţi care au domiciliul în ţară. Şi aşa mai departe. Toţi au găsit în Uniunea Europeană chichiţe birocratice pentru a ajunge în posesia unui teren.
Ungaria a definit pămîntul agricol al ţării drept moştenire naţională. La noi e liber de la stăpînire. Deşi în campania electorală s-a făcut mare vîlvă privind protejarea terenului şi multe restricţii la vînzarea către străini. S-a avansat şi o propunere legislativă care s-a pierdut pe drum. Cei pricepuţi spun că s-ar fi putut găsi argumente pentru a ne lua măsuri de protejare. Chiar în mult invocatul Tratat de Aderare este un articol care s-ar fi oprit această haiducie păgubitoare mai ales pe termen lung. Deci statul român putea notifica Uniunea Europeană pentru a pune condiţii străinilor la vînzarea de terenuri agricole, dar nu a făcut-o. Cît aş fi de înţelegător cu lumea politică românească dar de la ea se aşteaptă isprava. Citesc un document credibil care spune că ar fi două Direcţii ameţite, nici măcar Ministerul Agriculturii nu au habar care este situaţia proprietăţii pămîntului românesc. Sincer spun că mi-am pus nădejdea în Dacian Cioloş să vadă cu ochi ocrotitori această avere naţională. Mai ales că a fost comisar european pentru agricultură şi premier al Guvernului României. A fluturat ceva hîrtii cu ceva modificări legislative dar nu s-a întîmplat nimic. Pînă şi blîndul preşedinte Iohannis s-a arătat îngrijorat, anul trecut, că cel puţin 30% din terenul agricol al României aparţine altora decît românilor. Şi a rămas cu îngrijorarea. Se fac rapoarte, se oftează, unii chiar jelesc dar nimic nu se întîmplă concret. Cei care sîntem îngrijoraţi cu adevărat de soarta pămîntului ţării se aruncă după noi cu vorbe urîte cum că am fi naţionalişti ori conservatori. Nimic mai fals. Îmi pun fireşti întrebări de ce la noi este într-un fel şi la alţi vecini este altfel. Cunoscutul fermier Claudiu Frânc, preşedintele Alianţei Agricultorilor din România constată: „Sînt peste tot străini, începînd din Moldova, sudul României, Banat pînă-n Satu Mare. Oriunde mergem în România ştim că există cetăţeni străini care au cumpărat şi cumpără în continuare terenuri”. Confederaţia Asociaţiilor Ţărăneşti a criticat legea vînzării terenurilor agricole ca „fiind act de trădare naţională”. Eu mi-am bucurat privirea în drumul spre Arad. Numai că dincolo de peisaj este o realitate care ne poate costa peste vreme. Nu cumva să ne cheme pămîntul iar noi nu o să ştim să-i răspundem. Eu mai am chemarea pămîntului în mine.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.