Drumuri fără întoarcere

0
176

Pe o terasă din Arad ne-am adunat şase prieteni din mai multe colţuri ale ţării. Vorbim despre revistele literare, aceste instituţii ale culturii româneşti care s-au alăturat poporului înainte de a fi partidele politice. Recunosc, îmi place ideea de aceea o spun când se nimereşte. Apoi povestim despre familiile noastre, despre alegerile din Franţa şi alte amintiri de când eram mai tineri. Unul dintre noi constată că fiecare dintre cei de la masă are un prunc sau doi în străinătate. Care nu au gânduri de întoarcere în ţară. Deocamdată! strig eu din colţul mesei de parcă aş putea înmuia voinţa celor plecaţi. Pe această temă am discutat până la ceasurile de somn. Am constatat că mai uşor poţi opri vântul, apele, norii decât dezintegrarea socială a României. Migraţia masivă şi prăbuşirea demografică au creat un gol istoric, bacovian. Care se vede în lipsa acută de personal calificat în economie. Forţa de muncă este cea mai mare problemă a ţării. Care se duce, se duce şi puţină se întoarce. Un bun cunoscător al sociologiei de la masă afirma că este cea mai mare migraţie din ultimele veacuri. Oricum este cea mai numeroasă de când s-a adunat România laolaltă. Dacă nu se vor găsi măsuri de încetinire a fenomenului, ţara va ajunge într-o situaţie fără precedent. Autorităţile româneşti, dacă le întrebi, nu ştiu câţi români sunt plecaţi, dar nu şi-au format nicio viziune asupra condiţiei lor. Aflu că alte state sunt preocupate chiar de situaţia românilor care au ajuns pe la ei. Au ales calea străinătăţii unde au alcătuit adevărate comunităţi locale. Adrian cunoaşte bine Italia. Are acces, prin cunoaşterea limbii, la presă şi alte documente ilustrative. Ne-a vorbit de un raport, un studiu de cercetare tocmai despre integrarea românilor în Italia, între muncă şi familie. Italienii sunt la curent cu toate detaliile ce ţin de acest fenomen. Tot acel studiu, folosind cifrele oferite de Eurostat, comunitatea românească din Peninsulă depăşeşte un milion de persoane (în 2012). Italienii mai constată că la ei, şi în alte ţări din jurul Mediteranei, au mers muncitori cu un nivel mediu de pregătire (ei au zis precar) care se oferă pentru munci în domeniul agricol. Dar sunt şi români cu pregătire superioară integraţi în societatea italiană. Confratele se uită pe tabletă şi ne spune că fenomenul de stabilire definitivă (eu am zis permanentă) este în creştere. Mai ales după aderarea României la Uniunea Europeană când s-a instituit libera circulaţie între ţările membre. Recensământul din 2012 a stabilit că populaţia României era atunci de 21,7 milioane cetăţeni. Acum aflăm că o zecime din acest număr trăieşte în afara graniţelor naţionale. Aşa viitorul nostru pare cenuşiu. Dacă punem la socoteală şi fenomenul de îmbătrânire, la mijlocul acestui secol (care nu este aşa departe), populaţia României să scadă cu peste patru milioane de oameni. Trăim cu impresia că nu se face nimic pentru a opri cumva această hemoragie demografică. Plecarea românilor în alte ţări a provocat îngrijorare autorităţilor române. Au încercat să mai îndrepte lucrurile, s-au hârâit, au făcut declaraţii, chiar proiecte de legi. Din păcate, puţine au ajuns în faza de împlinire. Nu prea s-au arătat atractive pentru cei plecaţi. Nici programul Prima Casă nu s-a dovedit suficient de magnetic. Cei care se întorc vor să-şi înalţe propria locuinţă. Ademenirea cu cei 500 de euro, pe timp de un an, pentru cei care se întorc să muncească acasă nu a mers. Se caută antreprenori români în străinătate care să aducă acasă investiţii. Actualul Guvern se gândeşte la românii din Marea Britanie care vor fi nevoiţi să se întoarcă acasă. Da, încercări se fac. Nu le cunosc efectele. Îmi aduc aminte de o propunere, a unui consilier prezidenţial, care a provocat râsul. Să se pună camere de luat vederi în faţa obiectivelor din fiecare sat pentru ca românii din străinătate să îşi vadă găina care trece prin faţa bisericii. Ce stârniri de sensibilitate natală! Adevărul, cum spuneam la început, că nu se poate glumi cu această dramă naţională. Cum spuneau prietenii mei cei de la Arad, fără precedent în istoria României. Repet ca un refren necesar: politicul să găsească măsuri de reparare a situaţiei. Ştiu că multe ţări se bucură că au medici, profesori, ingineri, muncitori calificaţi din România. Până lumea europeană îşi întăreşte statele nici noi nu putem aţipi. Roata se poate întoarce, iar pentru noi să nu fie târziu. Să împuţinăm totuşi drumurile fără întoarcere. Deoarece drumul spre casă nu cunoaşte anotimpuri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ