IN MEMORIAM. Sondajul de opinie “INTELECTUALII ŞI TEATRUL” cu: Vasile Radu GHENCEANU (17 mai 1939 – 30 octombrie 2006)

0
488

De fapt, de la bun început am convenit cu domnul profesor, poetul, jurnalistul şi fostul director de teatru – întru toate de prim rang! – ca acest sondaj să-l realizăm în ambele sensuri adresându-ne reciproc întrebări la tema enunţată, astfel publicându-l şi în prestigioasa revistă „NORD LITERAR” din 20 ianuarie 2005. Deci:

Paul Antoniu: Stimate prietene, ce ar trebui să se întâmple în activitatea Teatrului băimărean, pentru ca intelectualii  să-i calce din nou pragul, şi mai mulţi şi mai… interesaţi, precum odinioară?
V.R. Ghenceanu: E bine şi corect spus „din nou”, întrucât o bună parte a intelectualilor băimăreni (chiar dacă nu atâţia câţi am fi dorit) au frecventat teatrul. Absenţa lor accentuată, în vremea din urmă, e un semn rău. Ce ar trebui de făcut??? Nu-i chiar atât de simplu. Eu cred: o politică repertorială sub semnul valorii, adecvată şi constantă, bazată pe un puternic colectiv de actori şi pe regizori de valoare. În teatrul băimărean, cele trei elemente se află, de mai mult timp, în suferinţă. Repertoriul e clădit mereu cu prudenţă, întrucât actorii sunt puţini şi nu pot acoperi distribuţii generoase (genuri, vârste, caractere etc.). Instabilitatea lor este evidentă, explicabilă dar păguboasă. Apoi, la teatru nu există un regizor angajat, iar regizorii valoroşi, în colaborare nu prea vin, fie că sunt costisitori, fie că sunt angajaţi în proiecte din teatre afirmate constant. Aşa că întâmplarea, conjunctura şi presiunea timpului joacă, la noi, un rol important în contractul cu regizorii importanţi la nivel naţional. Când aceştia totuşi ne mai onorează cu prestaţia lor, precum conjudeţeanul nostru Gavril Pinte, spectacolele lor sucombă repede din vina gazdelor (spre pildă „Don Juan” de Moliere din stagiunea trecută s-a jucat de vreo 4-5 ori). Şi apoi un teatru profesionist fără regizor angajat permanent e greu de conceput în durată. Ar fi încă multe de spus, între ele s-ar cuveni a reaminti managerilor că un teatru cu pretenţii trebuie să aibă pe afiş un repertoriu permanent, de aur, ca să zic aşa, programat periodic, durabil, pentru stagiuni şi chiar generaţii succesive.
P.A: Teatrul ar trebui să-şi desfăşoare activitatea cu o echipă proprie sau cu actori-colaboratori împrumutaţi de la alte teatre?
V.R.G: Lucrurile se leagă. Desigur, în lume activitatea teatrală „pe proiecte”, cu colaboratori „pe roluri” se practică de multă vreme. A început şi în România, la Bucureşti mai cu seamă. Orice actor valoros solicitat pentru un rol se întreabă: ce teatru mă cheamă? ce prestigiu are? cu cine joc? care regizor montează spectacolul? cine mă vede? câte spectacole se pot prezenta? la ce festivaluri urmează să participe respectivul spectacol? cu cât sunt plătit per spectacol? etc. … Răspunsurile din partea instituţiei care invită nu sunt uşor de dat, iar în ce priveşte teatrul băimărean, nu le văd, aceste răspunsuri, prea încurajatoare. Mă îndoiesc că sunt de aşteptat actori valoroşi în proiecte de colaborare. Iar dacă se va recurge  (la noi sau în orice teatru de altfel) la actori modeşti sau care „scapă tava” şi în teatrele unde sunt angajaţi – mai bine lipsă! Cu regizorii e la fel. Aşa că răspunsul la întrebarea ta este acesta: teatrul din Baia Mare trebuie să se bazeze pe actori proprii, angajaţi pe state de plată. Colaborările sunt binevenite cu actori de top, poate chiar dintre pensionarii teatrului nostru; asta şi pentru temperarea orgoliilor interne, exagerate.
P.A: Numiţi câţiva actori (în afara celui care întreabă) pentru care v-aţi dus anume la teatru, să-i admiraţi în creaţii deosebite.
V.R.G: Vizionez spectacolele teatrului băimărean de vreo 42 de ani. Din cei vreo 300 de actori care au jucat pe scena acestui teatru (de stat, dramatic, iar acum municipal) în cinci decenii de activitate, câteva zeci s-au dovedit foarte buni şi mi-a făcut plăcere să-i văd jucând. Erau cu adevărat mari actori, autentice personalităţi, precum: Lulu Savu, Ştefan Iordache, Vasile Constantinescu, Larisa Stase Mureşan, Mircea Olariu, Vasile Prisăcaru, Julieta Szonyi, Tase Cazimir, Virgil Fătu, Teofil Turturică, şi încă vreo câţiva. Din păcate, cu puţine excepţii (de unii, conducerea teatrului s-a „descotorisit” cu o condamnabilă uşurinţă), lista nu poate fi adusă la zi. Personalităţile se formează anevoie şi rar apar în teatrul băimărean.
• • •
În continuare schimbăm rolurile:
V.R. Ghenceanu: De ce stau atât de puţin, actorii tineri, la Baia Mare?
Paul Antoniu: Un actor tânăr ca să plece din teatrul nostru, mai întâi ar trebui să-şi dorească să facă parte din echipa noastră. La un concurs recent pentru ocuparea celor patru posturi oferite tinerilor absolvenţi s-a prezentat o singură persoană. Unii, din promoţiile mai vechi, au plecat, fie pentru că altfel au dorit să-şi facă meseria, iar alţii pentru că au fost „ajutaţi” să plece. Nici unul, însă, nu regretă pasul făcut „taman la timp”, după cum o spun ei, cu bucurie.
V.R.G: Câte spectacole se joacă în medie, la sediu, cu o piesă după spectacolul de  premieră?
P:A: Se joacă până la epuizarea numărului elevilor-spectatori din clasele I – VIII, Pentru ei  jucăm majoritatea spectacolelor, indiferent dacă piesa e potrivită sau nu, pentru vârsta lor. Mai iuţi de picior, elevii din clasele superioare foarte greu îi poţi prinde cu… arcanul.
V.R.G: Cât de repede se degradează un spectacol, fie el şi într-o montare de excepţie?
P.A: Jucat multă vreme în condiţii improprii (prin te miri ce săli…), dar mai ales în  faţa unui public neavizat, un spectacol se degradează dureros de repede. Oricâtă bunăvoinţă ar avea actorii ei nu se pot concentra în vacarmul din sala de spectacol. Dovezile rare de apreciere a trudei noastre le primim cu o nespusă bucurie şi recunoştinţă sinceră. Recunoscător vă sunt şi vouă tuturor intelectualilor (vreo 15 la număr – P.A.) care mi-aţi fost alături în acest dublu sondaj, pe care l-am numit intenţionat INTELECTUALII  ŞI  TEATRUL. Să veniţi mai des să ne vedeţi. Vă aşteptăm!
Sursa: Arhiva Paul Antoniu

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ