Primari supăraţi… pe mistreţi

0
995

Pagubele produse de animalele sălbatice pe culturile agricole din Maramureş au fost din nou subiectul fierbinte al discuţiilor purtate de reprezentanţii comisiei de evaluare şi analizare a problemelor din agricultură, întrunită ieri, 18 mai, la Palatul Administrativ din Baia Mare. Primarii maramureşeni s-au declarat supăraţi că de ani întregi se tot abordează această problemă, se fac demersuri de modificări legislative la nivel central, dar nu apare nicio soluţie concretă.

În cadrul şedinţei, primarul comunei Coroieni, Gavril Ropan, a propus ca proprietatea fondului cinegetic, care în acest moment aparţine Ministerului Mediului, să fie transferată autorităţii locale. „La ora actuală a început campania de intabulare a terenului, cred că mă situez pe primul loc în judeţ, am cea mai mare suprafaţă, deja am declanşat intabularea terenului. Când terenul e intabulat, puterea proprietarului creşte, iar când mergi la vânătoare eşti obligat să încalci anumite proprietăţi. Mai nou se intabulează şi drumuri vicinale, ceea ce ar putea crea o dificultate asociaţiilor de vânătoare. Ne putem trezi cu reclamaţia că i s-a încălcat proprietatea, că s-a mers cu maşina pe fondul de vânătoare. Ne putem trezi să ceară despăgubiri. Eu aş propune să se schimbe proprietarul fondului cinegetic şi să treacă direct în administrarea autorităţilor locale”, a cerut primarul Gavril Ropan. La rândul său, primarul comunei Mireşu Mare, Ioan Mătieş, a propus ca hrănitorile pentru animalele sălbatice să fie amplasate de asociaţiile de vânătoare în locuri stabilite de comun acord cu reprezentanţii Consiliului Local, pentru a se evita situaţiile în care acestea sunt amplasate în apropierea culturilor agricole. „Aş pro­pune ca hrănirea animalelor să se facă cu înştiinţarea Consiliului Local şi a primarilor, ca aceştia să poată verifica dacă acea cantitate de hrană s-a făcut cantitativ şi calitativ în lo­cul unde este foarte bine determinat. Nu ştiu unde sunt amplasate locurile unde responsabilul fondului de vânătoare din Mireşu Mare, le are. Aş propune inventarierea locurilor de hrănire, să ne putem înţelege. Nu punem hrănirea într-o zonă unde mistreţul imediat poate să ajungă să-mi facă pagube şi să se verifice aceste hrăniri, cantitativ şi calitativ”, a spus Ioan Mătieş. În plus, primarul s-a arătat supărat că nu se mişcă lucrurile, ci se tot discută, fără să se realizeze ceva concret. Directorul AJVPS Maramureş, Ionică Pop, a declarat că amplasarea hrănitorilor se poate face transparent, la înţelegere cu reprezentanţii autorităţilor locale, dar a fost de părere că prima propunere, a primarului Gavril Ropan, este nerealizabilă. De altfel, şi ceilalţi vorbitori, reprezentanţi ai unor instituţii din domeniul agri­col, au fost de părere că nu va fi posibilă trecerea fondurilor de vânătoare în proprietatea administraţiei locale. Ionică Pop a propus câteva soluţii pentru stoparea distrugerilor provocate de mistreţi: majorarea cotelor de recoltă (de altfel, acest lucru s-a întâmplat deja, în 2017 cota fiind dublă faţă de anul precedent, în prezent fiind de 80 de mistreţi), confecţionarea de garduri electrice, modificarea legii în aşa fel încât să fie permisă vânătoarea mistreţilor şi pe timp de noapte, cu folosirea de surse de iluminat. Subprefectul Gavriş Ardelean a arătat că principala problemă o reprezintă găsirea unei surse pentru sumele care trebuie acordate ca despăgubiri agricultorilor păgubiţi de animale şi şi-a exprimat speranţa că în viitor va exista un fond de rezervă la nivel naţional care să rezolve această problemă. În cadrul şedinţei, s-a mai arătat că a fost întocmită o listă cu principalele probleme din agricultură. Au rezultat 36 de probleme agricole, pentru care se încearcă găsirea de soluţii. Pe de altă parte, Mihai Matyas, şef serviciu în cadrul APIA, a prezentat situaţia depunerii cererilor unice de plată aferente campaniei din 2017. Rezultatele sunt foarte bune, aproape toţi fermierii programaţi s-au prezentat pentru depunerea cererii, iar ca suprafaţă declarată Maramureşul se situează printre primele judeţe ale ţării.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ