Reorganizare a zonelor de impozitare în Baia Sprie

0
1372

Executivul Primăriei Baia Sprie are în vedere o reîncadrare a străzilor şi proprietăţilor pe zone de impozitare care să corespundă realităţii din teren. Astfel, viceprimarul cu atribuţii de primar,Tiberiu Barkoczi, precizează faptul că se analizează mai multe variante de reorganizare teritorială a oraşului, din punct de vedere al zonelor de impozitare.
Propunerile sunt dezbătute în Comisia de Urbanism a Consiliului Local Baia Sprie, alături de arhitectul-şef al oraşului. În plus, s-au stabilit criterii clare pentru această modificare, conform unui acord de principiu dat din partea Consiliului Local, în baza cărora se va face o simulare a încasărilor din impozite. După ce membrii Comisiei de Urbanism şi arhitectul-şef se vor pronunţa asupra variantei celei mai bune, se va iniţia un proiect de hotărâre adecvat, care va fi supus spre aprobare Consiliului Local Baia Sprie. Tiberiu Barkoczi a mai punctat faptul că această modificare este necesară pentru a se putea reduce impozitele plătite de unii contribuabili băisprieni, care sunt dezavantajaţi în momentul de faţă la plata dărilor către stat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.