vineri, 24 noiembrie 2017

Arhive Zilnice: 17 iunie 2017

Conducerea PSD Maramureş a susţinut o conferinţă de presă în care şi-a arătat susţinerea faţă de deciziile luate la nivel central, în legătură cu retragerea sprijinului politic pentru premierul României, Sorin Grindeanu. Astfel, social-democraţii ma­ramureşeni au explicat motivele pentru care îl vor afară din...

Sunt printre cei mulţi la număr, care au receptat cu satisfacţie primirea făcută la Washington, preşedintelui României. De piatră să fii şi nu poţi să nu te bucuri când preşedintele  SUA, cum ştim, abia instalat la Casa Albă, îşi găseşte timp şi vorbe frumoase...

În Sala Studio a Teatrului Municipal Baia Mare, mâine, 18 iunie, de la ora 16, se joacă spectacolul “Ursul” după A.P.Cehov. Scenariul spectacolului este unul atipic, în care un moşier misogin vine în faţa unei moşiere văduve pentru a-i cere datoria rămasă de la...

Comemorăm poetul, dar important era omul viu Mihai Eminescu, cel atît de pribeag prin lume, cu toate că avea însuşiri intelectuale ieşite din comun, inteligenţă, originalitate şi creativitate, unite într-un geniu literar cum pămîntul ţării n-a mai dat, fie s-o fi pierdut în masa...

Ziua de 23 iunie este pentru întreg nordul românesc, îndrăznesc să spun pentru ortodoxia română, o sărbătoare. Este ziua în care s-a născut Preasfinţitul Părinte Iustin, episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Din acest an trecem această dată în calendarul ales al inimilor noastre şi aşa...

Inundaţiile de anul trecut au distrus un pod de pe drumul către mănăstirea Breaza, în comuna Suciu de Sus. Podeţul se va reabilita în această toamnă. Primăria a primit un milion de lei de la Guvernul României pentru pagubele produse de inundaţii în 2016....

Pe tot parcursul lunii iunie, două tinere din Franţa au fost elevele Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Baia Mare. Ele au participat la orele de curs, la activităţi extracurriculare ale clasei şi la întreaga viaţă de familie a gazdelor. Tinerele au fost încântate de...

14 membri ai cenaclului de epigrame "Spinul" din Baia Mare s-au prezentat, în sala "Ion Burnar" din cadrul Bibliotecii  judeţene "Petre Dulfu", la şedinţă. Directorul Vasile Ţâncaş  a prezentat numărul 56 al revistei "Spinul". Mircea Pop Buzeşti, preşedinte, le-a adus la cunoştinţa colegilor ultimele...
Florentina şi Petre Giurgi

Capitala folclorului românesc se mută în zilele de 21 şi 22 iunie în Baia Mare- În acest interval se va desfăşura Festivalul-concurs "Ion Petreuş". La competiţie s-au înscris 18 concurenţi din diferite colţuri ale ţării. Evenimentul este organizat pentru prima dată în colaborare cu emisiunea...

Comuna Recea este pe trend crescător în ceea ce priveşte economia locală. În prezent există peste 600 de agenţi economici pe teritoriul administrativ al comunei. Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii primăriei, aproximativ 15% dintre firme sunt în insolvenţă sau faliment. Administraţia locală a făcut...

Luna iunie reprezintă pentru Colegiul Tehnic “George Bariţiu” din Baia Mare - dir. Vasile Graţian Pop, punctul final în derularea proiectului intitulat “Innovative Learning and Teaching Activities”, în cadrul Programului Erasmus plus, co-finanţat de Comisia Europeană, prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul...

Ce se mai poate scrie despre Mihai Eminescu? Se pot întreba cei care şi-au epuizat viziunea asupra marelui poet şi gânditor. Mulţi trecem cu vederea o dată de răscruce în receptarea operei eminesciene. Devotatul Perpessi­cius, în jurul anului 1950, scoate la lumină postumele, care...

Se trage cortina şi peste cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Atelier. Mâine, 18 iunie, de la ora 21, în foaierul teatrului vor fi decernate premiile. Se vor acorda premii la diferite categorii: de la cel mai bun spectacol, cel mai...

La nivelul lunii mai 2017, Casa Judeţeană de Pensii Maramureş avea 117.149 pensionari. În luna mai au fost repartizate bilete de tratament în două serii: 117 bilete în prima serie, alocate 100%, şi 278 bilete în a doua serie, din care au fost alocate...

Teologul, profesorul, poetul Theodor Damian, editor al prestigioasei reviste "Lumină Lină" din New York a adunat într-un volum parte din studiile sale despre dimensiunea teologică a operei eminesciene. Două întrebări au ocupat plaja comentariilor despre credinţa lui Mihai Eminescu: a fost creştin ori a...

• Sport Team Baia Mare - Haiducii Baia Mare 7-2 (2-1) • Echipa de old-boys, fotbal, Sport Team Baia Mare a ajuns la meciul 100 de la înfiinţare, aniversare sărbătorită cu victorie. Sport Team a avut ca adversar la acest eveniment gruparea Haiducii, care s-a...

Artistul băimărean, Sorin Brotnei, fost component al trupei Akcent, actualmente membru al trupei Two a spus adio burlăciei. Solistul s-a căsătorit religios în week-endul trecut. Cununia religioasă a fost oficiată la Mănăstirea Cernica. Naşul cel mare a fost un alt maramureşean, Niculai Tand. Mireasa...

Liga 5 - • Seria 2, etapa 24 Duminică: • AS Carmen Satulung - AS Nistru. Arbitri: V. Mare - M. Tiniş, I. Anişoreac. Observator: I. Dragoş. Ora 16.00. • Gloria Sălsig - Solaris Pribileşti. Arbitri: A. Antal - C. Deac, D. Lung. Observator: A. Bud. Ora...

De ieri până duminică, la Sighetu Marmaţiei are loc o întâlnire a paramotoriştilor sosiţi ieri, din întreaga ţară. Evenimentul face parte dintr-un raid aerian,  pe linia albastră Timişoara - Sighet-Obor. Deasupra Sighetului  şi zonelor de atracţii turistice Săpânţa şi Bârsana, zborurile au început ieri. Organizatorii...

• Pe ritmuri latino Cursanţii care aparţin şcolilor de dans sunt invitaţi astăzi, 17 iunie, de la ora 22, în Piaţa Libertăţii numărul 11 din Baia Mare la o seară latino. Se va dansa în ritmuri Latino (bachata, salsa, kizomba) • White Mahala în concert Pe scena...

EDITORIALUL ZILEI