Au venit americanii…

0
1529

Sunt printre cei mulţi la număr, care au receptat cu satisfacţie primirea făcută la Washington, preşedintelui României. De piatră să fii şi nu poţi să nu te bucuri când preşedintele  SUA, cum ştim, abia instalat la Casa Albă, îşi găseşte timp şi vorbe frumoase pentru cel ales în fruntea ţării noastre şi pentru ţară însăşi. E drept, nu e prima dată când, înainte şi după 1989,  lideri de la Bucureşti sunt invitaţi pentru discuţii între patru ochi în faimosul Birou Oval. Dar e normal să luăm seamă îndeosebi la cum arată vremea în momentul în care discutăm. Or, condiţiile atmosferice sunt destul de imprevizibile în zilele noastre, drept care orice semn de timp frumos te face să te simţi bine. Aş zice mai mult: te obligă să te simţi bine.
Recentele întâlniri ale preşedintelui K. Iohannis – şi a doamnei Iohannis…- pe Potomac sunt semne de vreme bună. Fie şi pentru faptul că au avut loc. Pe de altă parte, că au avut loc acum, când agenda preşedintelui Trump fiind deschisă către toate azimuturile, te poţi aştepta oricând ca lucrurile promise ţie să nu poată avea loc din pricina celorlalţi care au obţinut un loc mai în faţă. Şi mai e ceva. Mandatul Trump a început vijelios, cu semnale neprieteneşti spre prieteni şi neprieteni. De unde să ştii ce urmează? Astfel că nu poţi să nu observi cât de important este să nu fii ţinut în anticameră. Ba mai mult, eşti invitat să treci pragul gazdei înaintea la alţii. La mulţi alţii.
iohannisAşadar, putem spune: au venit americanii spre noi. Sau, americanii sunt cu noi. Dar să fie clar: nu suntem şi noi la ei! Am discutat de toate. Dar despre vize, nu. De ce, putem bănui: America îşi cunoaşte interesele şi, ca de obicei, şi le serveşte cu grijă. Nu e în interesul americanilor să ne trateze ca pe nişte gentilomi ci, tot ca pe timpuri, inşi preluaţi pe cartelă, cu raţie redusă, la grămadă cu alţii. Le convin inginerii noştri? O.K! Haideţi încoace, cât mai mulţi! Le convin medicii formaţi de noi? Şi voi poftiţi în faţă! Cu  alţii, mai discutăm. Exact ca acum un secol şi jumătate şi de atunci încoace-întâi sângele albastru, apoi nordicii, germanii, italienii, spaniolii. Balcanicii, doar pe bază de procente. Întrebarea este: mai durează?
O anume preocupare mă încearcă. Toată lumea observă că nu ni s-a cerut nimic în schimbul acestei deschideri de ultimă oră. Dar mă întreb: nici nu ni se va cere? Dacă ar fi să observăm cât de vizibile sunt fricţiunile preşedintelui Trump cu aliaţi tradiţionali – NATO, UE, Turcia, evident cu Rusia, s-ar putea să ne trezim, ştiu şi eu, în situaţia de a trebui să decidem: eu cu cine votez – cu Trump? cu Turcia? cu europenii? cu China? Şi aşa mai departe…
Vom vedea. Ocaziile sunt de tot aproape. Întâlnirea cu doamna Merkel poate fi un test. Summit-ul Uniunii Europene, altul şi mai şi.
De aceea, stau şi mă întreb: Chiar au venit americanii? Ăia pe care îi tot aşteptam noi pe timpuri, vreau să zic. Vom vedea.

Nicolae BUD

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ