Lectura: În căutarea aurului eminescian

0
665

Ce se mai poate scrie despre Mihai Eminescu? Se pot întreba cei care şi-au epuizat viziunea asupra marelui poet şi gânditor. Mulţi trecem cu vederea o dată de răscruce în receptarea operei eminesciene. Devotatul Perpessi­cius, în jurul anului 1950, scoate la lumină postumele, care au lărgit considerabil sferele de interpretare.
Opera lui Eminescu se dovedeşte a fi inepuizabilă. Parcă fiecărei generaţii îi este sortit să descopere un nou Eminescu. Mărturie stă şi volumul „Eminescu – semne şi simboluri de aur” (Editura Proema, 2017) al profesoarei Terezia Filip. După ce ne-a dăruit trilogia critică „Nichita Stănescu – o poetică a fiinţei”, una dintre cele mai avizate exegeze asupra operei poetului celor 11 elegii, apoi „Seducţia absolutului – exerciţii de hermeneutică eminesciană”, 2015, iată, prin recentul volum, profesoara Terezia Filip întregeşte şi aprofundează universul critic despre marele poet.
Fascinaţia aurului, ca metal de preţ, este întrupată în simbolul universului imaginar eminescian. (Un eseu despre volumul în discuţie a publicat Delia Muntean în revista Nord Literar). Terezia Filip a pornit în căutarea aurului eminescian plecând de la tratate de mitologie şi religie, elaborate de autori celebri (Mircea Eliade, Rene Guenon şi Rudolf Otto), filtrându-şi gândirea şi prin opera lui Heidegger. Exegeta ne dovedeşte că simbolistica preţiosului şi râvnitului metal poate fi regăsită, dacă ai priceperea descoperirii, în cărţile fundamentale ale omenirii.
În descifrarea acestor „ipostaze de excepţie”, autoarea parcurge parcă un traseu iniţiatic, cu convingerea că prezenţa semnelor de aur în poemele eminesciene nu este facilă, nici întâmplătoare. În vecinătatea aurului stă „templul unde secolii se torc”, alături de labirintul, ca univers complicat şi greu de străbătut. Autoarea ne oferă cheia de aur, ca simbol hermeneutic al accesului la sensuri sacre. După Terezia Filip, cheia de aur „este cultura mitică şi poetică, istorică şi filozofică, care-l definesc şi îl inspiră pe poet.” Apoi, se pune într-o fericită lumină relaţia simbolismului floral cu poezia şi feminitatea.
Pentru a intra în labirintul spiritual al poetului, autoarea ne dezvăluie semnificaţii inedite, pentru cupă, potir ori urnă, desprinzându-le de simbolismul floral, fiind înzestrate cu puterea dezlegării misterului. Aşa se ajunge la floarea de aur, ori la înflorirea aspiraţiei, mai precis la „floarea de aur a gândirii”. Cu pricepere, Terezia Filip descrie efectul de câmp, care include frumuseţea, farmecul, beatitudinea şi neantul, într-un „context magic” al clipei de graţie, izvorâtă din vraja contemplării frumuseţii. Ritmurile de seducţie sunt legate de clătinare, legănare, adâncire, oglindire ori somn. Ne este relevată o lume de aur, un trecut exemplar, „zilele de-aur a scripturilor române”.
Şi civilizaţiile vechi, pentru Eminescu, se proiectează într-o oglindă de aur. Autoarea constată că această lume de aur eminesciană, se derulează vizionar şi contemplativ, prin ceea ce are mai semnificativ istoria de odinioară. „Raiul Daciei veche, a zeilor împărăţie” este la îndemâna unor fiinţe mitice, autohtone. Convingătoare pentru o altă dimensiune a operei analizate sunt agapele divine, elixirul de aur şi sacra nutrire a zeilor, care se face „cu aer de aur”. Ospeţele zeieşti erau şi ritualuri: „Şi din cupe beau auroră,/ Cu de neguri albe spume,/ Pe când mii de fluturi albe/ Nasc în umbră şi răsun” (Memento mori).
Un capitol care mi-a rămas aproape, şi se poate aplica cu folos prezentului, este cel referitor la recuzita şi însemnele de aur ale puterii: regale, magice, poetice, mistice. Poetul romantic, care se foloseşte de vis, este un personaj energic prin sondarea misterului. Terezia Filip descoperă şi arhitectura pentru reveria poetică a lui Eminescu: palate, castele, cetăţi, dome, temple. Fiecare reşedinţă are un cod, o semnificaţie, un univers.
Din înaltele reliefuri, cercetătoarea ajunge la ambientul rustic: coliba ca refugiu. O altă categorie de construcţii, catedrala, biserica în ruină, sunt convocate pentru a ilustra degradarea sacrului şi a poeticului. O carte despre Eminescu, scrisă fără complexe, ci din contră, cu curaj şi asumarea unei viziuni mai puţin frecventate. Închei cu cuvintele autoarei: „bogat şi complex, surprinzător şi istovitor în felul lui, imaginarul eminescian nu vine însă uşor, la îndemâna lectorului comod, snob sau mefient (…) în realitate, vremurile culturii, oricare ar fi ele, antice, clasice sau romantice, nu apun niciodată.” Scrisă într-un limbaj critic elevat, cartea doamnei Terezia Filip se dovedeşte a fi un drum mai puţin bătut, în căutarea aurului eminescian.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ