Trei componenţi ai Academiei Minaur, convocaţi la loturile naţionale

0
291

Pe adresa Academiei de Handbal Minaur au sosit trei convocări pentru acţiunile pe care loturile naţionale le vor desfăşura în perioada următoare. La aceste acţiuni au fost convocaţi Mihai Dobra, Cristian Niculai şi Călin Căbuţ.
Mihai Dobra se va alătura lotului naţional de cadeţi miercuri, 21 iunie, la Sighişoara, unde va avea loc cantonamentul înainte de plecarea la Campionatul European din Suedia. La acest Campionat European, echipa naţională va evolua în grupa C, alături de Norvegia, Austria şi Georgia.
Călin Căbuţ şi Cristian Niculai vor participa alături de naţionala de juniori la un stagiu de pregătire, după care vor disputa jocuri internaţionale.

Meci demonstrativ la împlinirea unui an de parteneriat cu Târgu Lăpuş

La împlinirea unui an de la semnarea parteneriatului cu Târgu Lăpuş, juniorii IV ai Academiei de Handbal Minaur au jucat un meci demonstrativ cu echipa formată în Târgu Lăpuş cu sportivi născuţi în anii 2002-2003. Acţiunea a fost una de la care ambele echipe au avut de învăţat, la finalul acesteia sportivii sărbătorind împlinirea primului an al acestui parteneriat cu suc şi prăjituri.
În premieră, un sportiv din Târgu Lăpuş va fi transferat la Academia de Handbal Minaur şi va juca în Campionatul Naţional al sezonului 2017/2018.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ