Arhive Zilnice: 24 iunie 2017

Aud de o viaţă de om îndemnul de a-i ierta pe cei care ne-au greşit. Să înţelegem noi răul care ni s-a făcut. Să punem în faţă iertarea şi nu ura. Să nu ne mîniem că mînia este pofta de a face rău celui...

Poliţiştii atrag, încă o dată, atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor ori indicatoarelor rutiere, şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum! Joi noaptea, în jurul orei 00.45, poliţiştii din Ulmeni au intervenit pentru soluţionarea unui...

• amenzi de peste 37.000 lei • În perioada 21-22 iunie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, sprijiniţi de poliţişti de frontieră din Sighetu Marmaţiei, au efectuat controale la mai multe societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate care desfăşoară activităţi comerciale cu produse alimentare şi...

În perioada de primăvară şi început de vară, în urbea dintre munţi au fost plantate multe flori multicolore şi cu miros plăcut, ce înfrumuseţează şi dau un plus de armonie centrului civic al aşezării urbane. Lucrarea de plantare a fost executată de muncitorii de...

Multitudinea lucrărilor scrise de la 1892 şi până în prezent despre „mişcarea memorandistă” este greu de parcurs, oricât de stăruitori am fi. Cum „cărţile din cărţi sunt scrise”, orice eroare de informare, cu bună sau rea credinţă, mai ales când aceasta este făcută de...

Luni, 26 iunie 2017, ora 10, în Piaţa Tricolorului din Baia Mare (platoul Palatului administrativ), va avea loc ceremonia publică de înălţare a drapelului României, dedicată sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional. Garda va prezenta onorul, va urma salutul drapelului de luptă şi trecerea în revistă...

Patru medalii de aur, două de argint şi tot atâtea de bronz, este palmaresul inventatorilor maramureşeni la Salonul Internaţional de Invenţii Inovaţii „Traian Vuia” Timişoara. Manifestarea a avut loc în perioada 7-9 iunie 2017. Profesorul inginer Ioan Petruţ a obţinut patru medalii, alături de colegii...

• vor plăti o chirie modică • Pe 23 iunie, a intrat în vigoare Legea nr 143/2017, care modifică legea locuinţei. Noul act normativ stipulează că persoanele care sunt evacuate din casele lor, pentru că nu-şi mai pot plăti ratele la credit, pot rămâne în...

Reporter: - După două volume de versuri şi două de critică, plus articolele din presa culturală locală şi naţională, un alt scriitor renunţă la scris?! De ce? Nu e profitabil?! Adela Naghiu: - Scrisul este cel mai profitabil! Nu în bani, evident. În oameni....

După ce Primăria Sighetu Marmaţiei a anunţat că a primit fondurile necesare pentru reparaţia podului de lemn peste rîul Tisa (PTF Sighetu Marmaţiei - Solotvino-Ucraina), a apărut zvonul că singurul punct de trecere a frontierei din Maramureş în Ucraina va fi închis pe perioada...

Comuna Groşii Ţibleşului are reţea publică de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, dar nici jumătate din populaţia localităţii nu s-a racordat încă la canalizare. Primarul Nicolaie Burzo ne spune că va iniţia o hotărâre de Consiliu Local prin care va încerca să rezolve...

În perioada 23 iunie - 1 iulie, Federaţia Română de Fotbal trebuia să organizeze la Tărlungeni, în judeţul Braşov, o tabără de selecţie pentru copii născuţi în anul 2003. Totuşi, din motive obiective, această acţiune la care trebuiau să participe 160 de juniori români a...

În perioada 30 iunie - 2 iunie se va disputa, la Oradea Campionatul Regional Zona Nord-Vest la minifotbal, turneu de calificare pentru accederea la turneul final de la Bacău, programat între 12 şi 15 iulie. La Oradea, Baia Mare va fi reprezentată de două echipe,...

Liviu Popovici se declară îndrăgostit de Maramureş. A avut ocazia să ajungă şi în alte ţări, dar spune că Acasă în judeţul natal e cel mai frumos. De aceea, vrea să răspândească în lume imaginea Maramureşului prin intermediul unor filmuleţe. Spune că televiziunile difuzează...

Miercuri, 21 iunie, de „Ziua Soarelui”, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, în Salonul artelor, a fost prezentată o expoziţie de carte organizată de Liga Scriitorilor Români, filiala Maramureş, preşedinte Carmena Băinţan. Au participat 20 de membri ai filialei maramureşene, care au prezentat...

Clubul Sportiv Şcolar 2 Baia Mare organizează selecţie la grupele de fotbal, copii născuţi în 2005-2008, respectiv 2009-2010. Pentru copiii născuţi în 2005-2008, responsabil este prof. Anton Goia (0747-573425), iar pentru cei născuţi în 2009 şi 2010, informaţii se pot obţine de la prof....

Centrul Cultural-Social Vişeu de Sus organizează joi, 13 iulie 2017, sub genericul „Impresionism pe Valea Vaserului”, un concurs de pictură pentru tinerii artişti. Ideea a pornit de la cooperarea oraşului Vişeu de Sus cu unul dintre cele mai importante centre ale Impresionismului mondial, oraşul...

Comuna Suciu de Sus are cămin cultural, dar în ultima perioadă imobilul a devenit neîncăpător pentru evenimentele organizate. În consecinţă, administraţia locală are în plan să construiască un nou cămin cultural, cu mult mai mare. Viorel Paşca, primarul comunei Suciu de Sus, ne spune: „Am...

Joi, 22 iunie 2017, la Piaţa agroalimentară din Tg. Lăpuş, tarabele erau ocupate de legumicultori, pomicultori, floricultori, ţărani cu produse lactate, dar şi 8 apicultori. Se vindeau şi ciubere, cu 60-120 lei/bucată. Preţurile: ardei gras 5 lei/kg, cartofi noi 1 leu/kg, varză proaspătă 1,5 lei/kg,...

Mâine, 25 iunie, ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, va avea loc spectacolul "Pe mine ... mie redă-mă", pregătit de actorul Claudiu Pintican, care pune în valoare lirica shakespeariană, eminesciană şi soresciană. Preţul biletului: 20 lei (cu reducere 10...

EDITORIALUL ZILEI