duminică, 19 noiembrie 2017

Arhive Zilnice: 5 iulie 2017

5. Dacii şi lupii După Strabon (63 î. H. – 21 d. H.), renumit istoric și geograf din antichitate, dacii s-au numit mai întâi „davi” sau „daoi”, adică lupi, tradiție valorificată și de către istoricul român al religiilor Mircea Eliade, care pleacă de la observația...

Mare noroc că există oameni idioţi! Funcţia idiotului este pozitivă. Petre Ţuţea spunea că: ,,dacă n-ar exista idiotul, n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea”. Berg­son, fiind mai cuviincios decât Aristotel, zicea că democraţia este singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, dar are...

Doi băimăreni s-au accidentat aproape de miezul zilei de luni, 3 iulie, în satul Deseşti. Accidentul s-a soldat cu moartea unuia dintre ei, în vârstă de 66 de ani. Martorii intuiesc că victima ar fi făcut infarct. Coliziunea a avut loc între un tir care...

În Baia Mare se derulează, în această săptămînă (3-9 iulie), tabăra internaţională de handbal Valentin Ghionea, adresată băieţilor între 12 şi 18 ani. Tabăra internaţionalului român are ca scop perfecţionarea şi învăţarea tehnicilor de handbal pe partea fizică, dar şi educarea copiilor a ceea ce...

Cu ceva vreme în urmă, l-am asemuit pe Liviu Dragnea cu un actor italian. O distinsă doamnă mi-a atras atenţia că nu prea am dreptate, ea fiind fascinată de cel mai intens albastru al ochilor lui. Apoi, Franco Nero nu şi-a dorit să fie...

Sezonul estival nu ţine seamă de vîrstă, perioadă în care gîndurile tuturor se îndreaptă spre concedii şi vacanţe. Pentru românii mai puţin pretenţioşi şi siguri că se vor bucura de o vreme favorabilă, litoralul grecesc, continental şi insular, continuă să rămînă o destinaţie turistică...

Conform prevederilor legii nr. 146/2017 privind aprobarea OUG nr. 17/2016 pentru modificarea şi completarea legii nr. 307/2016 privind apărarea împotriva incendiilor, termenul pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 30 septembrie 2017. Până la această dată, cei care...

Aurel Breban trece azi în al 97-lea an de viaţă, însă nu-şi arată vîrsta. Munceşte mereu prin gospodăria de pe dealul Podgoria Viilor, este convins că munca l-a menţinut sănătos. "Eu nu arunc coasa din mână, mai lucrez în grădină, vreau să arate bine....

Jucătorul Academiei de Handbal Minaur, Mihai Dobra, participă cu echipa naţională de cadeţi, în perioada 3-8 iulie, la European Open (Goteborg, Suedia). Din 2005, Partille Cup - competiţie la care participă doar echipe de club - organizează European Open, rezervată echipelor naţionale. România a...

Trupa Artwist prezintă mâine, 6 iulie, de la ora 19, la Sala Studio a Teatrului Municipal Baia Mare, spectacolul "Aproape", de John Cariani. " O noapte senină. Şase băieţi şi opt fete. Un oraş mic, genul de oraş în care nu se întâmplă nimic...

Duminică, 2 iulie 2017, într-un fel de amfiteatru în aer liber, cu baloţi în loc de fotolii, s-a desfăşurat o sărbătoare a muzicii tradiţionale, cu muzici, poveşti despre oamenii satelor, jocuri populare, evoluţii scenice de virtuozitate ale celor 180 de artişti, scriitori, coregrafi, cîntăreţi,...

Echipa de fotbal old-boys Sport Team Baia Mare s-a deplasat, la finalul săptămînii trecute, la Curtici (Arad), unde la invitaţia echipei Frontiera 1975 Curtici a disputat un meci de old-boys. Jocul a avut loc pe stadionul fostei echipe de Liga a III-a, Frontiera Curtici,...

Asociaţia Valea Verde anunţă că Sighetu Marmaţiei va găzdui prima ediţie a Short Eco Film Festival, în perioada 5-8 octombrie 2017. Festivalul Internaţional de Filme Eco îşi deschide, fără taxă de participare, porţile de lemn pentru toţi cei care au ceva de împărtăşit sau...

Seria concertelor acustice cu Paul Panait continuă mâine, 6 iulie, de la ora 19.30 la Log Out. Concertul va avea loc în grădina de vară, însă dacă vine ploaia, recitalul se mută în pub. Intrarea este liberă. Informaţii şi rezervări la telefon: 0748.667.252.

Sîmbătă şi duminică, Consiliul Local şi primăria Comunei Cicîrlău (primar Sorin Lupşe) au organizat o manifestare cultural-sportivă şi de petrecere a timpului liber. Au fost alocate fonduri bugetare pentru acest scop (26.000 lei). La deschiderea oficială, pe scenă au urcat; subprefectul Gavriş Ardelean, deputaţii Călin...

Conducerea Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română îşi exprimă profunda recunoştinţă pentru gazdele lor din oraşul Constanţa, pentru ajutorul primit în organizarea Adunării Generale a Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română cu sediul la Chişinău. Pe nume: Alexandra Flora Munteanu, Vasilica Mitrea, Olga Duţu,...

În primele zile din luna lui Cuptor, 1-2 iulie, au avut loc la Bucureşti Campionatele Naţionale de Atle­tism pentru Veterani, ediţia a 32-a. Au participat un număr de 218 sportivi din întreaga ţară. Din Maramureş au fost prezenţi doar 5 sportivi: 3 femei şi...

În statele democratice, partidele politice au doctrine elaborate şi cunoscute de populaţie, iar politicienii au un comportament etic. La noi, democraţia e sistemul de guvernare în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea... E triumful cantităţii împotriva calităţii. Fără să gândesc în...

Baia Sprie are oficial primar ales. În cursul zilei de ieri, în sala de şedinţă a Consiliului Local Baia Sprie, în prezenţa reprezentantului Guvernului în teritoriu, prefectul Sebastian Lupuţ, Alin Sebastian Bîrda a fost învestit în funcţie ca primar al urbei de sub poalele...

A apărut generaţia a II-a a viermelui prunelor (Laspeyresia funebrana). Contra bolilor şi dăunătorilor, în livezile de prun, se fac 2 tratamente, cu: 1. RELDAN 22 EC 2,2 l/ha + ORIUS 25 EW 0,1% sau DELAN 700 WDG 0,035-0,05%; 2. VANTEX 60 CS 0,015%...

EDITORIALUL ZILEI