Preocupare pentru comunitatea ucraineană

1
943

Joi, 6 iulie 2017, la Consiliul Judeţean Maramureş, a avut loc o întîlnire care a vizat problemele comunităţii ucrainene din judeţul nostru. Preşedintele Gabriel Zetea şi vicepreşedintele Ioan Doru Dăncuş s-au întâlnit cu Nicolae Miroslav Petreţchi, deputat în Parlamentul României, pentru a dezbate situaţia proiectelor depuse de către primarii din localităţile ucrainene, pentru dezvoltarea acestora.
„Ne bucură de fiecare dată de vizita deputatului Nicolae Miroslav Petreţchi, deoarece împreună putem dezvolta lucruri concrete pentru comunitatea ucraineană din nordul judeţului Maramureş. I-am prezentat propunerile de proiecte înaintate spre finanţare Guvernului României, pentru vara anului 2017, pentru fiecare comunitate locală în parte. Principala veste bună va fi obţinerea finanţării pentru DJ 187, tronsonul Leordina – Rus­cova – Repedea – Poienile de sub Munte, un proiect în valoare de aproximativ 15 milioane de lei şi care deserveşte o bună parte dintre etnicii ucraineni din Maramureş. De asemenea, la Poienile de sub Munte, vorbim despre două proiecte din domeniul educaţiei, în valoare de 3 milioane de euro, pentru reabilitarea Liceului Tehnologic, de construirea unei şcoli noi şi a unei grădiniţe”, a precizat Gabriel Zetea.
S-a discutat şi despre finanţarea manifestărilor culturale ale etnicilor ucraineni, prin includerea în Programul cultural prioritar al Consiliului Judeţean Maramureş, pentru anul 2017, a „Festivalului Huţulilor”.
„Am fost plăcut surprinşi să aflăm că preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a făcut numeroase demersuri în ceea ce priveşte repararea şcolilor în care elevii de etnie ucraineană studiază limba maternă. La fel de încântaţi am fost când am aflat că drumul judeţean care leagă Leordina de Poienile de sub Munte va fi reabilitat în această vară. Am discutat şi despre reabilitarea Liceului Taras Şevcenko din Sighetu Marmaţiei, unde vom sărbători, în septembrie sau în octombrie, 20 de ani de la reînfiinţare. Avem în vedere şi schimburi de experienţă organizate de către primarii din regiunea Kievului şi Maramureş, dar am discutat şi despre viitoarele proiecte comune organizate de Uniunea Ucrainenilor din România şi Consiliul Judeţean Maramureş”, a apreciat deputatul Nicolae Miroslav Petreţchi.
„Am abordat şi proiectele comunităţilor din Repedea, Ruscova, Rona de Sus, Bistra şi Bocicoiu Mare, pentru reabilitarea infrastructurii de educaţie, edilitare şi rutiere. Comunitatea ucraineană este integrată şi stabilă în Maramureş, merită toate eforturile noastre pentru a primi şi mai multe şanse la o dezvoltare a zonelor în care s-a stabilit”, a concluzionat Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. (A.B.M.)

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.