Actorul şi Leordina

0
387

Nici un fiu al satului n-a dus comuna Leordina în lume precum actorul american Harvey Keitel, a cărui mamă Miriam (născută Klein) a trăit în Maramureş pînă la 16 ani, a emigrat în 1927 cu familia în Austria, iar după căsătoria cu un polonez familia s-a stabilit în SUA. Întoarcerea acasă a nepotului localităţii este un model de urmat!
Comunitatea l-a întîmpinat pe Harvey Keitel cu pîine şi sare, primarul Ştefan Gavriluţi i-a înmînat titlul de cetăţean de onoare, i-a dăruit o cămaşă ţărănească şi o sticlă de horincă, l-a ospătat cu sarmale. Iar actorul cunoscut în lumea filmului a răspuns cu vorbe din inimă scoase, dovedind că nu şi-a uitat originile (la evrei, mama dă etnia copilului), că are o legătură de sînge cu Leordina, încît la 78 de ani vizitează pentru prima oară locul unde s-a născut mama sa şi cimitirul evreiesc în care au fost înmormîntaţi strămoşii Klein pe ale căror monumente funerare apare sfeşnicul cu şase braţe şi rari vizitatori depun pietricele. Un zid dărîmat al sinagogii mai există şi astăzi, perete al plîngerii…
Harvey nu cunoaşte ebraica, s-a occidentalizat, dar păstrează diferenţele culturale ale familiei. Crescut în Brooklyn – New York, are nostalgia Leordinei rurale, căci a fost legănat cu „nani, nani”, a mîncat sarmale preparate de mama sa, a adormit cu poveşti despre Făt Frumos şi zmeul urît. Înainte de război, comunitatea evreiască din Leordina cuprindea 300 de membri – azi nu mai există nici unul! Actorul a ajuns la bătrîneţe să vadă cu ochii săi şi să calce cu talpa sa pămîntul Leordinei. S-a recules în tăcere. A sosit cu o zi înainte de cum programase vizita, ar fi vrut să fie chiar singur, însă echipa sa nu putea rata momentul. Primarul l-a întîmpinat pe oaspetele american cu pîine şi sare, diploma de cetăţean de onoare a fost înmînată, actorul a lăcrimat. Unde eşti, mamă?! Am venit în satul tău, tu nu eşti aici!… Harvey a fost prins la învîrtită sub ceteră, ca într-un alt film, ca într-o altă viaţă netrăită.
Vicisitudinile vremurilor politice au împins populaţia de religie mozaică să migreze în toată lumea, iar după 1948, şi în Israel. Astfel se scrie istoria plecărilor şi a întoarcerilor veşnice. Cel înstrăinat nu scapă de obsesia revenirii la casa strămoşilor, iar dacă nu mai există, o va reconstrui cel puţin în imaginaţie. Evreii se consideră popor ales, au misiunea de călăuză. Actorul Harvey Keitel îndeplineşte acest rol al fiului rătăcitor, ne spune că nimic nu-i mai important decît tribul din care te tragi şi nimic nu e mai sfînt decît vatra în care ai copilărit. Acest newyorkez crescut în cartierul Brooklyn are în memoria profundă imaginea uliţei din Leordina pe care umbla Miriam Klein. După ce mama sa a murit, dorul îl face pe fiu să caute tot ce are legătură cu ea.
Neamul evreilor şi-a creat o cultură litică, ei pun piatră peste piatră pentru a ridica templul. În cimitire, monumentele lor funerare sînt de rocă veşnică, chiar şi în satele maramureşene unde s-au stabilit şi au adoptat tradiţia lemnului cioplit. Evreii au cultura durabilităţii maxime, fiind în acelaşi timp adaptabili spre căutarea satisfacţiei cotidiene. În adîncul său, Harvey Keitel a păstrat nevoia să cunoască natul din care se trage, pentru a se stabiliza sufleteşte, pentru a avea acea continuitate natural rurală dinspre Leordina spre cultura multimedia din Hollywood.
În aceşti termeni s-a întors actorul celebru în satul mamei sale, iar comunitatea sătească poate fi fericită că l-a primit şi i-a arătat că resursele locale în arta de a trăi şi a fi fericit încă nu s-au epuizat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ