Proiect • Fiscul propune ca anumite declaraţii fiscale să fie depuse obligatoriu numai electronic

0
382

În vederea simplificării procesului de conformare voluntară a contribuabililor în procesul de îndeplinire a obligaţiilor fiscale, Fiscul a acordat o atenţie deosebită extinderii me­todei de depunere a declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
Astfel, prin Ordinul pre­şedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2520/2010 a fost introdusă obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pentru contribuabilii mari şi mijlocii, precum şi posibilitatea utilizării acestei metode de către celelalte categorii de contribuabili, ca metodă alternativă de depunere a declaraţiilor – aminteşte ANAF.
Din 2011, potrivit prevederilor Codului fiscal, formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă de către toate persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, potrivit legii.
Prin recentul proiect de ordin, se propune introducerea obligaţiei depunerii prin intermediul internetului, pe site-ul ANAF, a principalelor declaraţii fiscale, de către toate categoriile de contribuabili.
Fac excepţie de la obligaţia transmiterii prin mijloace electronice, declaraţiile de impunere depuse de către persoanele fizice şi utilizate în procesul de stabilire a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.