duminică, 24 septembrie 2017

Arhive Zilnice: 4 august 2017

Am învăţat de la cei luminaţi că suntem o naţiune temeinică. Un neam vechi, ne spuneau protocroniştii. Eventual, cel mai vechi. Noi am avut, mai ales, victorii în istorie. Înfrângeri, aşa, din greşeală. Un intelectual distins, care promitea o activitate de istoric al ideilor...

Noul prefect al judeţului Maramureş, Vasile Moldovan, a fost pus în faţa unei situaţii incredibile chiar din primele zile de mandat. Ieri, 3 august, în biroul reprezentantului Guvernului în teritoriu au intrat preşedintele Composesoratului Borşa, însoţit de un avocat şi de un executor judecătoresc....

Sfânta Biserică Ortodoxă a rânduit în fiecare an, înainte de slăvitul praznic al Adormirii Maicii Domnului, 2 săptămâni de post şi rugăciune spre a mulţumi cu evlavie, credinţă şi recunoştinţă pentru toate darurile pe care Dumnezeu le revarsă asupra noastră prin ocrotirea, mijlocirea şi...

În urma demersurilor făcute cu perseverenţă de primarul oraşului Seini, Gabriela Tulbure, în sfîrşit a fost semnat contractul de finanţare a podului peste rîul Someş care va lega Seiniul de comuna Pomi din judeţul Satu Mare. Va fi o punte economică de mare interes...

Direcţia de Sănătate Publică DSP Maramureş a raportat la Prefectură datele sintetice despre activitatea desfăşurată în anul trecut. DSP are 82 de posturi de funcţionari publici şi personal contractual. Importantă este finanţarea programelor naţionale de vaccinare, fiind cheltuită suma de 438.000 lei. Pentru prevenirea,...

Vorbind despre lumina de pe Tabor, Sfântul Grigorie Palama spunea: "Este lumina necreată, neapusă şi neînvinsă şi transcende orice timp şi veac şi aceasta este, socotesc, moştenirea celor mântuiţi". Credincioşii care ajung în zilele noastre pe Muntele Tabor de sărbătoarea Schimbarea la Faţă, după calendarul...

• În semestrul I 2017, comparativ cu 2016 • În primul semestru din acest an, BRD a obţinut un profit net de peste 750 milioane lei, mai mare cu 96,8%, faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Rezultatul a fost susţinut de venituri nete din dobânzi...

Secţia de handbal feminin a clubului Minaur Baia Mare a stabilit programul de pregătire al echipei de senioare pînă la startul campionatului. În calendarul competiţional sînt prevăzute 12 meciuri de verificare, cinci dintre acestea fiind jocuri internaţionale. Adversarele băimărencelor vor fi Naţionalele de junioare şi...

Miercuri după-amiază, pe stadionul "Viorel Mateianu", pe o căldură sufocantă şi în faţa a peste 100 de spectatori, s-a disputat amicalul dintre Minerul Baia Mare şi ACS Fotbal Comuna Recea, încheiat cu victoria grupării din eşalonul trei cu scorul de 2-4 (2-2). Recent înfiinţată,...

Copiii cu vârsta între 8 şi 12 ani au ocazia de a învăţa tehnici de supravieţuire în pădure în cadrul unei tabere organizate în staţiunea Izvoare la finele acestei săptămâni de Asociaţia MuntzoMani din Baia Mare. Iniţierea în drumeţie şi în ceea ce presupune ea...

Andrei Butnaru este cea mai recentă achiziţie a echipei Ştiinţa Explorări. Andrei este născut în data de 9 februarie 1998 la Piatra Neamţ, are 2,06 m înălţime şi evoluează pe postul de centru. În ultimul an a evoluat cu dublă legitimare la LPS Piatra...

Din informaţiile prezentate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş rezultă că, pe total buget consolidat veniturile încasate au crescut, în semestrul I 2017 faţă de cele din semestrul I 2016 cu 35.507,70 mii lei (+6,17%). Pe bugete componente situaţia se prezintă astfel: • bugetul de...

În perioada iulie-octombrie 2017, Federaţia YMCA România împreună cu partenerii Asociaţia YMCA Baia Mare, Fundaţia Student Plus Timişoara şi Asociaţia Young Iniţiative implementează proiectul ”Împreună pentru comunitate! Dezvoltarea de competenţe specifice pentru tinerii voluntari în tabere” care este un curs de formare pentru 25...

Asociaţia YMCA Baia Mare (organizator) şi Federaţia YMCA România (partener), derulează proiectul ”Vocea Tinerilor, Vocea Ta!” ediţia a II-a. Acesta constă în organizarea unui curs de formare pentru 20 de tineri cu vârste între 14-35 ani, proveniţi din comunitatea băimăreană şi împrejurimi ce va...

Cvintetul Filarmonicii Transilvania “CLASSIS” şi grupul vocal “ANA­THOLIS” îi vor însoţi muzical pe cei care vor opta pentru a se plimba cu Mocăniţa, mâine, 5 august. Plecarea se face din Gara CFF Vişeu de Sus, la ora 18.30, iar sosirea este programată în jurul orei...

Poliţiştii au întocmit dosare penale pe numele unor conducători auto după ce au constatat 7 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice: conducere fără permis, de încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere corespunzător unei persoane fără...

Asociaţia YMCA Baia Mare, derulează în perioada iulie-septembrie 2017, proiectul "#YMCA Young Leaders Club ediţia a 2-a", ce constă în organizarea de activităţi şi ateliere pentru tinerii din comunitate, ce îi vor ajuta să îşi dezvolte diverse competenţe: munca în echipă, leadership, comunicare, totul...

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II -Csanadpalota, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Emil Ş., în vârstă de 37 de ani, domiciliat pe raza judeţului Dolj, conducând un autoturism marca BMW, an de fabricaţie 2012. La controlul de frontieră, şoferul...

Scriam în urmă cu ceva vreme că scriitoarea Betty Kirchmajer-Donca, din Seini, a fost hărăzită cu triunghiul harului: poetă, prozatoare şi traducătoare. La aniversarea de astăzi îmi cer iertare pătratului că i-am uitat o latură. Doamna Betty întruchipează statura unui dascăl de excepţie, iar...

Banca Transilvania a lansat, pentru clienţii IMM, facilitatea NELIMITAT în reţeaua băncii. Disponibil din 1 august, noul pachet de cont curent cu operaţiuni nelimitate la Banca Transilvania reduce costurile afacerii. Practic, NELIMITAT înseamnă "zero" costuri bancare adiţionale pentru tranzacţiile online şi prin instrumente de debit,...

EDITORIALUL ZILEI