Azi, primul meci oficial din stagiunea 2017-2018

0
355

Azi, 12 august, sînt programate meciurile din cadrul celei de-a doua etape a Cupei Regelui la Rugby.
Pe Stadionul Dan Păltinişanu, începînd cu ora 19.00, Timişoara Saracens va primi vizita vicecampioanei României, CSM Ştiinţa Baia Mare, partidă ce va fi transmisă în direct la Dolce Sport. Dacă pentru zimbri acesta este primul meci oficial al stagiunii 2017-2018, pentru bănăţeni este al doilea joc, primul încheindu-se cu victoria 22-16 repurtată în faţa celor de la CSA Steaua Bucureşti. Se vor duela campioana, respectiv vicecampioana în exerciţiu, care şi în acest sezon sînt principalele favorite în bătălia unui nou titlu de campioană. Desigur, gazdele pornesc cu prima şansă în acest joc, prin prisma terenului propriu, dar băimărenii merg pe Bega să facă un meci eficient şi care să le aducă primele puncte în Cupa Regelui. De asemenea, CSM Ştiinţa pleacă la drum cu un nou tehnician, fostul jucător din anii 1990-2000, George Sava, fiind antrenorul cu care zimbrii îşi propun obiective pe măsură. Vicecampioana ar putea aborda duelul împotriva campioanei în următoarea formulă: 1. Dico, 2. Cojocaru, 3. Suciu, 4. Roşu, 5. Dănilă, 6. Iurea, 7. Chirică, 8. R. Ailenei (C), 9. Ţiglă, 10. Oprea, 11. Lămboiu, 12. Doneghan, 13. Bucur, 14. Apostol, 15. I. Botezatu. Rezerve: Bârdaşu, Pristăviţă-Mardare, Nailago, Van Heerden, Shamkharadze, Morrell, Maravunawasawasa, Mtya Dumani. Disputa Timişoara – Baia Mare va fi supervizată de centralul Cristian Şerban, ajutat de Ciprian Costache şi Victor Ioniţă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ