Planul lecţiei

0
117

Soţia mea, Cirţiu Alexandrina (Sanda), mi-a relatat un eveniment mai aparte petrecut în cei 36 de ani slujiţi de ea la catedră.
– Era o zi obişnuită, copiii veneau la şcoală, se auzea hărmălaia bucuriei când se salutau între ei. M-am uitat în caietul de planificări şi niciodată nu m-am simţit mai bine pregătită pentru a începe ziua. Avea să fie o zi frumoasă, eram sigură, vom avansa mult şi bine… Ne-am instalat în jurul catedrei şă ne-am pregătit pentru ora de lectură. Primul lucru din agenda mea era să verific caietele, să văd dacă toţi copiii şi-au terminat temele de casă. Când am ajuns la Ionuţ, avea capul plecat, s-a furişat pe celălalt rînd de bănci, să nu-l văd. Am verificat, avea tema incompletă şi i-am zis: „Nu e terminată”. A ridicat ochii cu privirea dezolată şi mi-a spus: „N-am putut să-mi termin tema, pentru că mama mea este pe moarte”. Suspinurile care au urmat au mişcat toată clasa. M-am aşezat lîngă el şi l-am îmbrăţişat, şi-a pus capul pe pieptul meu, Ionuţ era plin de durere şi supărare, plînsul său răsuna în sală, lacrimile îi curgeau şiroaie. Ceilalţi elevi stăteau în bănci cu lacrimi în ochi, se auzea oftatul lui Ionuţ în clasă la acea oră de dimineaţă. În timp ce îi ţineam capul la piept simţeam cu mi se umezeşte bluza de lacrimile lui. Am plîns împreună cu el. Ce puteam face pentru un copil care îşi pierde mama? Singurul gând care mi-a venit a fost: „Iubeşte-l şi plîngi cu el”. Copilul şi-a eliberat inima de greutatea durerii ce o apăsa. În acea după-amiază, mama lui Ionuţ a murit. Când am ajuns la priveghi, Ionuţ a alergat să mă salute, mă aştepta. Conta pe faptul că am să vin. S-a aruncat în braţele mele şi a stat aşa câteva clipe. În acea noapte, m-am dus la culcare mulţumindu-i lui Dumnezeu că mi-a dat buna inspiraţie să las deoparte planul meu pentru ora de lectură şi să îmbrăţişez cu propria-mi inimă inima îndurerată a unui copil. Dumnezeu cunoaşte lacrimile noastre, El îi răspunde lui Ezechia: „Ţi-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos… Voi adăuga cincisprezece ani la zielele tale”. Lacrimile ne fac mai umani. A plânge înseamnă a trăi, nu doar a trece prin viaţă, a plînge este esenţa vieţii noastre.
(În memoria soţiei mele, pentru odihna sa veşnică!)
Victor CIRŢIU, Tăuţii Măgherăuş

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ