La o piatră de hotar

0
137

A devenit un clişeu obositor să ne referim mereu la parlamentari şi guvernanţi pentru ceea ce ni se pare că nu merge în România. Câţiva aleşi ai poporului, cu sânge mai iute, chiar se înfurie dacă îi tragi de mânecă de parcă demnitatea în care au ajuns este o moştenire de familie, şi nu este rezultatul unui proces electoral. Şi cui să ne adresăm dacă acolo sus se fac legile şi se emit ordonanţe de urgenţă? De acolo ne vine şi binele şi răul. E adevărat, ne mai rugăm şi lui Dumnezeu, dar nu vedeţi câte are şi El pe pământ? Aşa că nu vă supăraţi, domnilor, mai plecaţi urechea şi vedeţi ce mai spune ţara, cu câte nevoi se confruntă. De pildă, am scris de multe ori despre criza mâinii de lucru. Prin sate, nu afli un lucrător nici să umbli cu clopul în mână. Cel puţin pe la noi trăim jalea ierburilor necosite. Nimeni nu se gândeşte cum ar suna o lege să îmblânzească această dramă. Toată lumea ştie în ce ape tulburi ne scăldăm pe această temă, dar toţi se fac că plouă. Despre nevoia de meseriaşi am mai scris. După ce un ministru a desfiinţat şcolile profesionale, acum este greu să fie puse la loc. Nici nu se încearcă cu fermitate. Nici pe actualul ministru nu l-am auzit că ar suferi pentru lipsa forţei de muncă. Nici sindicatele nu mai sunt cu faţa spre realitate. Se închipuie un fals bine naţional polemizat cu amăgiri. Românii, nu numai ei, pleacă din ţară. Avem o înţelegere cu Europa, dar şi cu Lumea. Cornel Nistorescu făcea un calcul: statul român spesează în jur de 100.000 de euro cu un cetăţean român pentru a-l duce de la naştere până la absolvirea facultăţii. Şi îl pierde cu inconştienţa unui administrator extrem de prost. Aşa avem criza de medici, dar şi de alţi meseriaşi. Am urmărit rubrica de mică publicitate din presa maramureşeană. Niciun anunţ de genul: electrician cu experienţă, caut de lucru!
Văd prin presă o idee care ar putea fi şi un motiv de mândrie naţională. Cu o condiţie: criza forţei de muncă să ajungă cu adevărat la Guvern. Poate chiar la Parlament. Să revin la ideea cu mândria naţională. Vorbim multe despre românii din jurul României. Se fac tot felul de programe pentru menţinerea identităţii culturale şi de limbă. Au loc întâlniri, seminarii în care se constată că lipsesc multe şi se fac puţine. Ce poate face un Departament, chiar un minister al românilor de pretutindeni decât să mângâie o realitate mai mult sau mai puţin tristă. Dar să nu mă îndepărtez de ideea de la început: nevoia de forţă de muncă. Cum să nu sufere sănătatea când avem 14.000 de medici plecaţi prin zările lumii? Circulă vorba că ar fi bună legea care să deschidă graniţele României pentru românii din ţările vecine. Cei care ar dori să muncească în România, români din Basarabia, Serbia, Bulgaria, Ungaria sau Ucraina să nu mai parcurgă un istovitor calvar birocratic. Aducem lejer forţă de muncă din Turcia, China sau Vietnam. Bună şi asta. Dar cu o legislaţie atractivă pentru românii din jurul graniţelor cred că s-ar putea împlini această idee. Pe lângă forţă de muncă, s-ar atinge şi alte resorturi spirituale extrem de necesare. Şi apoi vorbim aceeaşi limbă! Tot ne place să invocăm America şi dacă uneori nu ni se potrivesc legile ei. Dar SUA acordă tinerilor vize de muncă pentru perioade scurte. Ştiu, America nu este înconjurată de americani. Cred că o lege, un birou şi multă bunăvoinţă inteligentă ar putea acoperi parte din lipsa românilor tot cu români. Deoarece şi Europa s-a convins că este greu cu adaptarea mentalităţilor. Cetăţenia română a devenit un negoţ. Cei care o dobândesc pleacă în ţări ale Uniunii Europene. Basarabenii pleacă în Vest deoarece nu avem legi atractive. Constat o monotonie a guvernării, chiar o neştiinţă a ei. Cine se gândeşte curajos la suprevieţuirea acestui popor? Noi scriem, devenim din ce în ce mai bătrâni, mai săraci, mai somnoroşi. Visăm cu ochii deschişi un viitor ce nu se prefigurează. Destinul românilor se discută în termeni palizi. Stau la o piatră de hotar şi aştept ca puternicii zilei să gândească şi pentru ţara lor.
P.S. Tocmai când am pus punct, am citit pledoaria unui om de afaceri din Timişoara, care face propuneri concrete statului român pe această temă. Solicită simplificarea procedurilor. Merită încercat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ