Roman Paşca, băimăreanul ajuns profesor la o universitate din Japonia

0
340

S-a născut în Baia Mare, dar a copilărit mult pe la ţară, “cu tălpile goale prin praf, cu aşchiile din atelierul de tîmplărie al bunicului, cu aromele din cămara magică a bunicii, cu fel şi fel de orătănii prin curte, cu legume şi fructe proaspete şi cu multe poveşti. Poveşti auzite la început de la părinţi şi bunici, apoi născocite împreună cu fratele meu”. A absolvit Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, la o clasă bilingvă de franceză, după care a plecat la facultate la Cluj – la Litere, specializarea franceză-engleză. Simţea că îşi doreşte ceva mai mult, aşa că a renunţat la facultatea din Cluj, optând pentru a se specializa în limba japoneză. “Am simţit că vreau ceva mai mult, aşa că după un an am renunţat şi am dat din nou examen de admitere, de data asta la Universitatea Bucureşti, la secţia de japoneză de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Am intrat şi aşa a început totul. Din anii de studenţie am rămas cu multe amintiri plăcute şi cu prieteni buni, cu care mă văd şi acum de cîte ori am ocazia şi cu care, uneori, mai şi colaborez la diverse proiecte”, relatează Roman Paşca. În prezent, băimăreanul predă la o universitate de lângă Tokyo. Mărturiseşte că japoneza “e limba în care trăiesc cel mai mult în prezent”.

La petrecerea de lansare în Japonia a volumului “Scrisori din Cipangu”

R: Cum aţi ajuns în Japonia? Ce v-a determinat să vă orientaţi spre acest spaţiu?
R.P.: Poveştile, cred. Am crescut cu ele, le-am găsit apoi în cărţi şi la un moment dat am descoperit literatura japoneză. Destul de simplu. Aşa cred – acum – că am ajuns să studiez japoneză, deşi la începutul drumului nu eram conştient de asta. Am ajuns prima dată în Japonia în 2000, cînd eram student la Bucureşti, cu o bursă de studiu de un an. A fost o experienţă şi cu bune şi cu rele, dar din care am învăţat multe, şi despre Japonia dar mai ales despre mine.
R: Cu ce vă ocupaţi aici?
R.P.: În prezent, predau la o universitate de lîngă Tokyo – KUIS îi spunem noi, prescurtare de la Kanda University of International Studies. Am, printre altele, cursuri de cultură populară, literatură comparată şi studii culturale, pe care le predau în engleză şi japoneză. Plus cercetarea în domeniul în care m-am specializat, filosofia japoneză. Şi un al doilea doctorat, la Universitatea Waseda, în ştiinţele educaţiei.
R: Cu limba japoneză cum vă împăcaţi?
R.P.: Foarte bine. Citesc, scriu, vorbesc, ascult, predau, traduc în (şi din) japoneză. E limba în care trăiesc cel mai mult în prezent, şi e o aventură frumoasă în care învăţ mereu ceva nou.
R: Cum v-aţi adaptat la civilizaţia japoneză?
R.P.: E o societate în care e uşor să trăieşti odată ce-ţi găseşti locul şi drumul.

În cultura de soia

R: Dacă ar fi să comparaţi Japonia cu România, ce plusuri şi ce minusuri aţi găsi aici?
R.P.: Nu-mi place să fac comparaţii de-astea, nu prea cred în ele. Aş spune doar că în nici o ţară nu trăiesc cîini cu covrigi în coadă şi că orice pădure are uscături.
Mă feresc de obicei să spun “japonezii”, pentru că mă feresc de generalizări. Ca peste tot, şi aici există foarte multă diversitate, deşi poate nu pare la prima vedere. Aş răspunde că apreciez seriozitatea, punctualitatea şi spiritul de echipă de care dau dovadă (mulţi, nu toţi!) japonezii. Trăsături care, uneori, pot deveni de altfel iritante.
R: Cum sunt percepuţi românii în această ţară?
R.P.: România e o ţară cvasiinexistentă în imaginarul colectiv japonez. Din cînd în cînd mai răzbate cîte-o ştire majoră, cum a fost incendiul de la Colectiv sau protestele din iarna asta, dar atît. Pe de altă parte, am un prieten antropolog care a petrecut ani buni în satele din Maramureş şi care ştie mai mult decît mine despre anumite părţi din România.Există, deci, şi oameni de-ăştia.
R: Vă gândiţi să reveniţi în România?
R.P.: Deocamdată, cariera şi viaţa mea sînt în Japonia.
R: Care sunt pasiunile dvs?
R.P.: Îmi place mult să călătoresc cu bicicleta şi fac asta destul de des. Drumuri mai lungi sau mai scurte, cu dormit în cort, în parcuri sau în vreo casă prietenoasă, cu întîlniri şi regăsiri, cu descoperiri şi febre musculare. În plus, am redescoperit cît de bine îmi prinde să stau în natură şi în ultima vreme fac cu multă plăcere diverse munci agricole – cultiv legume şi fructe cu studenţii în grădina din campus, cosesc iarba în curtea unui prieten sau cultiv soia cu colegii dintr-un proiect de cercetare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ