Şcoala de Vară la Suciu de Sus

0
365

În perioada 21-25 august 2017, la Şcoala Gimnazială ,,Florea Mureşanu” Suciu de Sus, jud. Maramureş, s-au derulat activităţile proiectului educaţional ,,Şcoala de Vară – Joc, Creaţie şi Voie Bună”. Prin acest program, şcoala a devenit timp de o săptămână un altfel de loc pentru o altfel de învăţare. A fost o nouă experienţă din viaţa de şcolar şi a fost una plăcută. “Vacanţa de vară este o perioadă lungă de libertate pentru toţi copiii. Cei mai mulţi dintre ei, dacă nu chiar majoritatea, nu-şi pot permite, însă, să-şi petreacă vacanţa mare altundeva decât acasă. Sondând copiii, vom descoperi că, deşi se bucură de sosirea vacanţei, îşi doresc totuşi să fie împreună cu alţi copii, să aibă un îndrumător adult pentru jocurile şi activităţile lor, care să vină cu propuneri, chiar şi cu statut de negociator, să le susţină ideile şi să le dea formă activă. De aceea, am ales pentru aceste programe de vară modulele cele mai frumoase şi cu cel mai mare impact la copii, care i-au ţinut ocupaţi o săptămână, timp în care au aflat informaţii noi, de interes pentru ei, într-un curs de vară lejer şi util în acelaşi timp”, a punctat profesor învăţământ primar Mariana Ţura. Participanţii la Şcoala de Vară au fost implicaţi în diferite activităţi: de la jocuri distractive, de cercetăşie până la pătratul ,,Tangram”, mandala poveştilor, ,,Mumiile”, dansuri tradiţionale, precum şi iniţierea în tainele artelor marţiale, stilul ,,KEMPO” sub îndrumarea antrenorului Ţura Daniel-Vasile, concursuri, ateliere de creativitate, vizionare de desene animate şi poveşti, experimente “buclucaşe”. În plus, copiii au avut ocazia să participe şi la activităţi de gospodărie şi artă culinară. Alţii au pictat, iar unii au devenit mici actori pentru câteva ore. La final a fost conceput şi un jurnal cu impresii scrise şi propuneri pentru vara viitoare. “Acest tip de activităţi oferă copiilor o educaţie nonformală şi informală de calitate, o educţie diferenţiată, axată pe descoperirea şi dezvoltarea potenţialului copilului. Totodată, pentru copii este o ocazie perfectă pentru a-şi face noi prieteni, a se distra şi, nu în ultimul rând, de a învăţa lucruri utile pentru mai târziu”, a spus Mariana Ţura. Proiectul a fost iniţiat şi coordonat de prof. înv. primar Ţura Mariana şi Pop Dina Claudia în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi Asociaţia Club Sportiv Gladiators Baia Mare – preşedinte Babocsi Andrei. Din echipa de proiect au mai făcut parte învăţătoarele Pop Viorica, Lazăr Veronica, Pop Floare şi Pop Aurelia Maria, în calitate de voluntari. De asemenea, şi-au adus contribuţia la acest proiect inspectorii şcolari: Amelia Bănică, Natalia Fornvald şi Onorica Dorca.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.