25 de migranţi irakieni intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria

0
180

Poliţiştii de frontieră din Nădlac au depistat 25 de cetăţeni din Irak, toţi solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară. Într-unul din cazuri, 9 migranţi au fost ajutaţi de două călăuze, cetăţeni români, fapt pentru care aceştia sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, fiind reţinuţi pentru 24 de ore.
• În data de 10 septembrie, poliţiştii de frontieră din Nădlac, judeţul Arad, cu sprijinul jandarmilor, au declanşat o acţiune specifică pentru combaterea migraţiei ilegale în zona de competenţă, ocazie cu care au oprit pentru control, în jurul orei 02, pe raza localităţii Nădlac, două autoturisme marca Volkswagen Golf.
Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea şoferilor, constatând că aceştia sunt cetăţenii români G.B. şi D.H., ambii în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Timiş. Deoarece nu-şi justificau prezenţa în zona de frontieră, persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului pentru verificări.
• În acelaşi timp, un alt echipaj a depistat, la aproximativ 600 m faţă de linia de frontieră, 9 persoane de origine afroasiatică, care se îndreptau spre teritoriul statului vecin. Cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că, cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, 3 bărbaţi, o femeie şi 5 minori, adulţii având vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani, iar minorii între 7 şi 17 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România.
La cercetări, s-a stabilit că, persoanele în cauză intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen. Cei doi şoferi au declarat că i-au transportat pe cei 9 cetăţeni străini până în apropierea frontierei, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200 lei şi 150 euro.
Poliţiştii de frontieră au întocmit migranţilor lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar călăuzelor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, împotriva acestora luându-se măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.
• În data de 11 septembrie, în jurul orei 01, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au depistat, la aproximativ 50 m faţă de linia de frontieră, 16 persoane de origine afroasiatică, care se îndreptau pe jos spre Ungaria, fapt pentru care au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.
Cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că, cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, 11 bărbaţi, 2 femei şi 3 minori, adulţii având vârste cuprinse între 23 şi 31 de ani, iar minorii între 3 şi 16 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România.
La cercetări, s-a stabilit că persoanele în cauză intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit migranţilor lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.