Dar „tainul” când va veni?

0
99

Ne plângeam cândva că nu prea ne trec pragul mărimiile vremii. Măcar cât să se observe că existăm şi că nu îţi dai „Bună ziua” de unul singur. Vremurile s-au schimbat. Am avut, cu timpul, musafiri de vază. Unii dintre ei dovedindu-se amatori, când a fost cazul să ne salute la ei acasă. Dialogul la nivel înalt a fost dintotdeauna un semn că relaţiile dintre state curg liniştitor şi că ne putem aştepta la mai mult şi la mai bine; de regulă, în ambele părţi.
Cu Franţa, ne-am ştiut mai tot timpul de neamuri, ori măcar pe poziţia de a sta de vorbă, fie şi peste gard. Nu glumesc, ştim cât de aproape au fost de noi francezii de-a lungul timpului în momente dificile pentru fiinţa noastră naţională.
După 1989 lucrurile nu au stat pe loc, caligrafiind evoluţii binevenite. Dovadă, chiar şi această vizită telegrafică la Bucureşti a proaspătului înalt demnitar în fotoliul prezidenţial, Preşedintele Macron, până mai ieri un membru al Cabinetului. Dar aşa a hotărât electoratul, sătul să se împartă în „mizeri şi bogaţi”, ca să preluăm spusele poetului, adică să graviteze la porţile partidelor clasice, de dreapta ori stânga. Consider un gest prietenesc includerea Bucureşti-ului pe traseul străbătut de Preşedintele Macron la Est de Paris. O vizită scurtă, după cum s-a văzut, dar necesară, nouă, cel puţin. Cât despre aceste câteva ceasuri ale vizitei macroniene în România, suntem datori să căutăm a le descifra conţinutul, dimensiunile vectoriale pe toate planurile, începând cu tradiţionala întrebare: „Cu ce ne-am ales?”.
Poate cu o strângere de mână, care la acest nivel cade bine oricând; chiar şi ocazional, pe la reuniunile multilaterale unde fiecare se salută cu fiecare. În camera de oaspeţi a casei tale, condiţiile sunt mai prielnice ca oriunde, cu posibilitatea de a fi pregătit ca lumea agenda şi portofoliul de gesturi decontabile, în contul evenimentului. Comunicatele oficiale ne-au transmis semnale îndeajuns ca să ne lămurim. Dar întrebarea rămâne: „Cu ce ne-am ales?” Situaţia în Europa şi în lume se dovedeşte sensibilă pe fondul întâmplărilor de tot felul, ca să îţi permiţi să iroseşti ocaziile. Casa Albă ne lasă cu gura căscată prin măsuri luate la repezeală. Europa, de când cu Exit-ul britanic, are mult de lucru. Alegerile care vin pe la casele mari amână atitudini tranşante în varii domenii. Estul european fierbe la cote nebănuite până mai ieri. Imigranţii bat din pinteni pe la porţile noastre, şi ale altora.Teroriştii o ţin pe a lor şi îşi trâmbiţează proiectele de ţi se face părul măciucă. Aşadar, Franţa la această oră ne cunoaşte doleanţele, aşteptările, putinţele, pu­tem conta pe sprijinul ei, în frământările care ne sufocă. Nu de alta, dar mă aştept la apariţia unor „nori” deasupra unei Europe care pare a şti tot mai puţin cum să îşi sincronizeze inteligenţa şi puterile.
Îmi aduc aminte că pe la începutul acestui veac naveta Bucureşti-Paris funcţiona cu oarecare regularitate. Vizita la Bucureşti a unei importante delegaţii guvernamentale franceze era calificată: „Au venit să îşi ia tainul!” Jinduiesc astăzi după astfel de misiuni complexe, cu program bine stabilit, cu oferte exacte şi valoroase. Deci, cu ce ne alegem dincolo de vorbele de politeţe?!

Nicolae BUD

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ