Gara din Mireş zace abandonată şi năpădită de buruieni!

0
230

O situaţie ciudată se înregistrează în comuna Mireşu Mare. Clădirea gării zace în paragină de ani buni, fiind năpădită de buruieni. Autorităţile locale ar vrea să intervină acolo, pentru a curăţa şi igieniza zona, însă imobilul nu le aparţine, aşa că legea nu le dă voie să facă investiţii. Ministerul Transporturilor, de care aparţine gara, nu face nici el nimic, aşa că imobilul, vechi de peste un secol, riscă să se prăbuşească oricând, din cauza degradării continue.

Primarul comunei a încercat să preia obiectivul de la minister, însă fără succes, aşa că situaţia rămâne deocamdată ne­schimbată. Ioan Mătieş ne explică: „Gara din Mireş arată mai rău decât dacă ar fi trecut bombardamentul peste ea. Eu vreau să rezolv situaţia, aşa că am fost la Ministerul Transporturilor, le-am făcut chiar şi un text proiect de ordonanţă de Guvern, să facă bine să ne-o dea nouă, ca să o putem aranja. Dacă execut orice lucrare acolo, Curtea de Conturi mă trage la răspundere, din cauză că obiectivul nu este al nostru, aşa că risc să plătesc apoi din buzunarul propriu. Dacă nu fac nimic şi gara rămâne aşa, în paragină şi mizerie, de vină este primarul…, spun oamenii! Deci gara este sub tutela Ministerului Transporturilor şi e normal ca ei să fie proprietari, dar atunci să ne dea nouă măcar dreptul să putem face investiţii. Eu nu aş face altceva acolo decât să o curăţ, că e o ruşine locul acela, e ruşinea comunei, când cineva trece prin zonă să vadă atâta mizerie şi dezordine în construcţia aceea veche de peste 100 de ani. Dacă nu se vor lua măsuri urgente, riscă să se prăbuşească. Vine Centenarul României, când va trece pe acolo atâta lume bună şi vor vedea mizeria care este peste tot în perimetrul gării. Eu chiar nu-i înţeleg pe cei de la minister, dar sper ca primul ministru măcar să ia măsuri şi să putem intra într-o normalitate”.

Localnicii, supăraţi că nimeni nu face nimic!

Ioan Mătieş, primarul comunei Mireşu Mare

Dacă primăria ar face ceva pentru a remedia problema gării, dar nu are voie, Ministerul Transporturilor, de care aparţine obiectivul, nu face, deşi are voie. Cetăţenii în schimb rămân cu problema nerezolvată, gara fiind o ruşine pentru ei: „Gara este părăsită de vreo zece ani, dacă nu de mai mult. De când s-a desfiinţat, nimeni nu a mai făcut nimic acolo, aşa că a început să se degradeze încet dar sigur. Este o ruşine pentru comună, mai ales că trec zilnic trenuri pe aici. Este program normal la trenuri, nu s-a schimbat, doar gara a rămas în paragină. Trenurile accelerat opresc toate în gară şi oamenii circulă cu ele. S-a făcut mai încolo de gară un scut pentru călători, ca aceştia să aibă unde se adăposti de vreme rea când aşteaptă trenul. Însă la cât e de micuţ, e egal cu zero când sunt mai mulţi călători. Însă este sub toată critica că gara arată în asemenea hal! Ba mai vin tot felul de călători, de alte etnii, care sunt daţi jos din tren că nu au bilet şi mai intră în gară. Vă daţi seama cam ce-i acolo, înă­untru! Deci e dezastru cu gara noastră şi nimeni nu face nimic! Păcat însă de clădire, că s-ar putea folosi la orice, numai să nu stea aşa, în paragină!”, ne-a spus doamna Ileana.
„Eu sunt din Tulghieş. N-am fost de câţiva ani pe acolo pe la gară, dar ştiu că este în paragină şi se degradează, este dezastru, o ruină. Ce a făcut Ceauşescu cei de după el au distrus tot! Şi apoi mai spun unii că nu a fost bine atunci…Acum e rău!”, a concluzionat tanti Lenuţa.
„Fosta gară din Mireşu Mare este o ruşine a comunei! Exact cum este groapa de gunoi pentru un oraş, aşa este gara sau halta de la noi pentru comunitatea noastră! Ştiu că autorităţile locale, în speţă primăria, nu au voie să facă nimic acolo, pentru că nu le aparţine clădirea, dar atunci proprietarul de drept ar trebui să facă ceva!”, a completat Cosmin M.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ