30 septembrie 2017 – Termen pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu

0
380

Termenul prorogat pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu expiră azi, 30 septembrie 2017. Începând de mâine, 1 octombrie, beneficiarii sau proprietarii construcţiilor care au obligaţia obţinerii acestui act administrativ sunt pasibili de sancţionare contravenţională, pentru nedeţinerea acestuia.

Conform prevederilor legale, punerea în funcţiune, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente, la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie, atrage după sine aplicarea sancţiunilor contravenţionale cu amenzi cuprinse între 20.000 şi 50.000 lei.
Pe lângă aplicarea legii în sfera sancţionatorie, ISU Maramureş reafirmă disponibilitatea pentru soluţionarea situaţiilor obiec­tivelor care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu şi intrarea în legalitate, prin certificarea îndeplinirii măsurilor de securitate la incendiu şi eliberarea actului administrativ. Totodată, obligaţia solicitării şi obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcţiilor. De asemenea, documentaţia tehnică, în baza căreia se emite autorizaţia de securitate la incendiu, trebuie întocmită, conform prevederilor legale, de către proiectanţi şi certificată de către verificatorii de proiecte, atestaţi. Pentru obţinerea acestui act administrativ ISU nu percepe taxe.
În primele opt luni ale anului 2017, s-au depus eforturi susţinute pentru soluţionarea celor 361 de solicitări în vederea emiterii avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu.
În urma verificării documentaţiilor tehnice a lucrărilor din teren, la nivelul judeţului Maramureş au fost emise 65 de avize de securitate la incendiu şi 45 de autorizaţii de securitate la incendiu. De asemenea, în perioada 1 ianuarie-31 august 2017, inspectorii de prevenire au derulat 381 de acţiuni de îndrumare şi control, pe timpul cărora au aplicat 51 de amenzi, în cuantum de 41.000 lei.
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 87 de cazuri, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legaliate.
Totodată, ISU a elaborat o platformă on-line, sub formă de ghid practic, prin intermediul căreia, persoanele interesate pot verifica necesitatea obţinerii actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea acestora.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.