sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Arhive Zilnice: 4 octombrie 2017

Furtuna cu vînt de 94 km/oră din 17 septembrie 2017 a afectat mii de gospodării din judeţul Maramureş şi a produs daune mari, încă neevaluate complet (cel puţin pînă ieri), iar despăgubirile din fondul de rezervă al statului bănuim că nu vor acoperi cheltuielile...

Responsabili de siguranţa elevilor şi interesaţi de formarea bunelor deprinderi ale acestora, poliţiştii maramureşeni continuă "Săptămâna prevenirii criminalităţii" cu lecţii susţinute în mijlocul elevilor. Mesajele preventive sunt transmise prin intermediul discuţiilor directe cu elevii, al distribuirii de materiale informative şi al vizionării unor materiale...

Directorii şcolari din Maramureş au fost convocaţi ieri, 3 octombrie la o întâlnire în care li s-au prezentat rapoarte legate de starea învăţământului maramureşean pe primul semestru al anului şcolar trecut, dar şi planul managerial al Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru acest an. Pe de...

Paul Batin este unul dintre cei mai în formă atacanţi ai Ligii 1, băimăreanul fiind, la finalul turului, pe primul loc în clasamentul golgheterilor, la egalitate cu alţi trei jucători, cu şase reuşite şi două pase decisive. Evoluţia excelentă şi golurile sale au făcut...

Catedra de Limbi Romanice a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii "Comenius" din Bratislava a organizat, în 29-30 septembrie 2017, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională Zilele Studiilor Romanice, intitulată DIALOGUL LUMILOR ROMANICE ÎN CONTEXTUL EUROPEI CENTRALE ŞI DE EST, în continuarea întâlnirilor dintre cercetătorii şi doctoranzii...

• Interviu cu Dr. Adrian Marius Danciu, specialist în nutriţie şi calitatea vieţii • - Sunteţi Directorul medical de la Clinica Life Support din Sighetu Marmaţiei, strada Gheorghe Doja nr. 58. De ce aţi ales în inima Maramureşului un nu­me în engleză pentru clinica dvs....

La Şcoala Gimnazială Cicîrlău s-a sărbătorit Ziua Limbilor Europei, o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul, multilingvismul, învăţarea limbilor străine pe durata vieţii - LIFE LONG LEARNING. Ziua Europeană a limbilor are ca obiectiv atragerea atenţiei elevilor asupra importanţei învăţării limbilor străine, precum şi...

La începutul acestei săptămîni, s-a primit un apel, prin 112, în care se semnala faptul că, în zona Pârtiei Roata, din Masivul Gutâi, o persoană de sex feminin, din Cavnic, în vârstă de 53 de ani, a căzut şi s-a lovit la piciorul drept,...

Teatrul Ararat Baia Mare prezintă mâine, 5 octombrie, de la ora 19, spectacolul "One Life Show". "O confruntare între ambiţia unui regizor falit, şi drama unui homeless, o analiză asupra naturii umane din posturi diferite. Aceeaşi repetabilă poveste a destinelor umane în care, probabil...

Weekend-ul trecut, Baia Sprie a fost gazda concursului zonal de dans sportiv "Cupa Maramureşului", organizat de clubul de dans sportiv Medio Monte. Competiţia a adunat la linia de start 160 de sportive şi perechi, brigada de arbitri fiind una vastă, cu reprezentanţi din Cluj-Napoca,...

Având în vedere faptul că sezonul rece îşi face tot mai simţită prezenţa, pompierii maramureşeni vin în sprijinul cetăţenilor cu sfaturi referitoare la coşurile pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi. Astfel, coşurile pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi, trebuie: - curăţate de către personal...

• Maramureşeanca urmează să ne reprezinte ţara la Miss World 2017 • În urma selecţiei naţionale Miss World România 2017, organizată duminică, 1 octombrie în capitală, de către agenţia ExclusivEvent, agenţia deţinătoare a licenţei Miss World România în ţara noastră, Mihaela Boşca a fost desemnată...

Viaţa parlamentară este organizată de structuri cu acţiuni imanente. În ultim sfert de veac, parlamentele care s-au succedat nu au creat o moştenire pentru clasa politică, politicienii ni se pare că nu au acumulat experienţă cu sens analog. Este adevărat, copia nu devine niciodată...

Pe adresa Clubului Spor­tiv Minaur Baia Mare au venit adrese de convocare la lotul naţional de tineret pentru trei sportivi ai clubului. În perioada 22-25 octombrie 2017, reprezentativa masculină de tineret se reuneşte la Oradea sub comanda lui Sandu Iacob pentru un stagiu de pregătire....

Membrii şi sportivii şcolii de dans Prodance 2000 Baia Mare au avut parte de o adevărată sărbătoare a dansului la finalul săptămînii trecute, bucurîndu-se de 3 zile de workshopuri de dansuri latino caraibiene, de cele 5 medalii şi 16 calificări în finale obţinute la...

• CSM Baia Mare - CSŞ Bârlad 18-7 (7-7) • La startul noii stagiuni, într-un nou format competiţional cu şase echipe de pe întreg cuprinsul ţării, CSM Baia Mare, echipă coordonată de cuplul Adrian Manolache şi Sione Vaiomounga, a debutat pe propriul teren în compania...

În spaţiul public se rostesc vorbe care mă pun pe gânduri. Amplificarea discrepanţelor şi inechităţilor între veniturile şi nivelul de trai al diferitelor categorii sociale ar duce la polarizarea societăţii. Fenomenul înseamnă că bogaţii vor fi şi mai bogaţi, iar săracii tot mai săraci....

• Reflecţii la romanul „În umbra lui Shakespeare” de Walter Übelhart • Ne poate surprinde ideea şi realitatea că acum 400 de ani, pe la 1600, în timpul evenimentelor legate de unirea principatelor de către Mihail Viteazul, a luptei olandezilor pentru libertate şi unire sub...

Mâine, 5 octombrie, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene ”Petre Dulfu” se va desfăşura o activitate dedicată educaţiei la care vor participa elevi şi dascăli de la Şcoala Gimnazială ”Nichita Stănescu”. Cu acest prilej se va lansa şi numărul 3 al Revistei ”Conexiuni”...

În a patra etapă din Turneul Speranţelor - competiţie destinată jucătorilor născuţi în 2004 şi gîndită pentru selectarea şi formarea unei noi generaţii de jucători în vederea construirii naţionalei României la această categorie de vîrstă - reprezentativa judeţului Maramureş a întîlnit pe Stadionul "Viorel...

EDITORIALUL ZILEI