Revendicările din învăţămînt

1
369

Prefectul Vasile Moldovan şi subprefectul Alexandru Cosma s-au întîlnit ieri cu reprezentanţi ai Sindicatului Liber din Învăţămînt Maramureş, afiliat la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România. Lidera de sindicat prof. Ioana Petreuş a prezentat revendicările SLI. • Sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, fapt ce conduce la diminuarea lunară cu peste 3% din venitul brut. • Neacordarea sumelor restante la drepturile salariale obţinute prin sentinţe judecătoreşti. • Sindicatele refuză noul sistem de achitare a contribuţiilor. Este criticată reducerea personalului auxiliar şi dedidactic. • Nedecontarea navetei cadrelor didactice la nivelul a cinci unităţi administrativ-teritoriale. • Nealocarea a 6% din PIB pentru învăţămînt. • Reducerea unităţilor de învăţămînt cu profil tehnologic din teritoriu, ca urmare a scăderii efectivelor de elevi. • Situaţia şcolii de muzică din Sighetu Marmaţiei (vor personalitate juridică). • Sindicaliştii au solicitat prefectului organizarea unei întîlniri comune cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş. (D.B.)

1 COMENTARIU

  1. In Sighet, nu exista scoala de muzica! e o „afacere” in care aranjamentele conteaza, cunostintele, pilele, altfel nu poti fi admis. Marsavia vine in contextul in care unii sunt asigurati ca sunt admisi inainte de examenul de admitere… Talent, vocatie? Nu conteaza.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.