O rusoaică şi o româncă, ultimele transferuri de la CS Minaur

0
449

Tratînd foarte serios obiectivul promovării pe prima scenă handbalistică a echipei feminine, conducerea Clubului Sportiv Minaur Baia Mare face demersuri pentru întărirea lotului în vederea partidelor importante care au mai rămas, în special pentru cea cu SCM Timişoara, dar şi pentru viitoarele confruntări din Liga Florilor. În acest sens, CS Minaur şi-a asigurat încă de pe acum serviciile a două noi jucătoare care vin să completeze lotul cu care echipa luptă pentru promovarea de la finele acestui sezon.

Elena Avdekova

Prima pe lista noilor handbaliste este Elena Avdekova. Putem afirma fără falsă modestie că, ţinînd cont de condiţia tranzitorie de echipă de ligă secundă, asigurarea serviciilor jucătoarei ruse este o lovitură de imagine. Pentru iubitorii de handbal băimăreni acest nume nu ar trebui să fie străin, deoarece Elena a jucat pe parchetul Sălii Sporturilor „Lascăr Pană” cu exact doi ani în urmă, pe vremea cînd evolua la Rostov Don şi învingea HCM Baia Mare într-un meci din Liga Campionilor, rusoaica contribuind atunci cu două goluri la înfrîngerea echipei gazdă. Născută la 9 ianuarie 1989, în îndepărtata Siberie de Sud, la Novokuznetsk, un mare oraş industrial rus, Elena a debutat în handbalul mare la doar 17 ani, la Dinamo Volvograd, în 2006. Evoluţiile sale constant bune au impus-o ca o extremă stîngă de bază a echipei, motiv pentru care nu a mai părăsit Volvogradul timp de peste 8 ani. Alături de această echipă a jucat 6 sezoane în Liga Campionilor, 4 ediţii în Cupa EHF şi în nenumărate alte competiţii internaţionale oficiale sau amicale. Cele mai bune rezultate în cupele europene sînt cîştigarea EHF Cup în sezonul 2007-2008, şi o semifinală, în 2008-2009, la care se adaugă 4 titluri de campioană naţională. Din 2014 s-a transferat pentru doi ani la Rostov Don, echipă cu care a ajuns în finala EHF Cup şi a cîştigat campionatul de două ori. A fost în echipa care în 2011 a învins pe teren propriu cu Dinamo Volvograd pe Oltchim Râmnicu Vâlcea în Liga Campionilor. În 2012 a cîştigat în EHF Cup ambele meciuri din dubla manşă cu U Jolidon Cluj, condusă atunci de Gheorghe Covaciu. Odată ajunsă la Rostov Don are prilejul să joace în CL împotriva celor mai bune două echipe din România la acea vreme. Pe HCM Baia Mare o învinge în 2015, tur-retur, dar nu trece nici acasă, nici în deplasare de CSM Bucureşti, în 2016. În vara anului 2015 a cîştigat titlul de cea mai bună extremă stîngă la Bucharest Trophy, turneu la care a mai învins odată pe HCM Baia Mare. Între 2012 şi 2014 a avut şi 9 selecţii la echipa naţională, pentru care a marcat 18 goluri, fiind prezentă la turneul final al Campionatului European din Serbia, din 2012, sub comanda lui Evgeny Trefilov. În cupele europene a jucat mai multe zeci de meciuri, înscriind în total peste 120 de goluri. În vara anului 2016 se întoarce la Volvograd, redenumită Dinamo Sinara, dar nu rămîne decît pînă în luna iunie a acestui an, cînd îşi reziliază contractul, din cauza unor probleme financiare cu care se confruntă clubul. Chiar dacă postul ei este extremă stîngă, Avdekova poate evolua şi ca inter stînga. În acest moment Elena se pregăteşte intens la Baia Mare pentru a se reacomoda cu efortul fizic şi pentru a se integra în sistemul de joc al Simonei Maior Paşca şi sperăm să o vedem cît mai curînd evoluînd în teren, alături de noile sale coechipiere.

Corina Paula Biriş

Corina Paula Biriş
Corina Paula Biriş

O a doua achiziţie a clubului, în vederea creşterii calităţii jocului pe linia de 9 metri, este cea a clujencei Corina Paula Biriş. Clubul nostru a ajuns la o înţelegere cu jucătoarea de la Universitatea Cluj, aceasta urmînd să evolueze pe postul de inter stînga. În vîrstă de 20 de ani, Biriş s-a născut în Cluj Napoca la 20 iunie 1997 şi s-a format ca jucătoare la CSŞ Viitorul din localitate. A debutat la echipa de senioare în 2014, alături de care a evoluat în Liga Naţională feminină în ultimele 3 sezoane. Corina are 1,77 metri înălţime şi este a doua jucătoare care ajunge din Cluj la Baia Mare, după transferul din vară al Cristinei Enache. Tînăra handbalistă clujeancă are la activ şi cîteva selecţii la loturile naţionale de junioare şi de tineret şi o participare în Cupa Cupelor, în sezonul 2014-2015.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.