Şcoala Ardeleană, reper istorico-cultural crucial pentru poporul român

0
1108

Instituirea zilei Şcolii Ardelene, prin Legea 93 din 2014, pentru 11 octombrie, constituie un eveniment de aleasă consideraţie şi vie recunoştinţă faţă de acest curent iluminist. Ca urmare, este de datoria noastră, a fiecărui cetăţean român ca, în aceste zile, să rememorăm câteva din faptele care au dus la acea formidabilă declanşare de energii puse în slujba emancipării neamului românesc, printr-o înnoire în istorie, în limbă, dar mai ales în mentalităţi şi aspiraţii.
În stabilirea datei s-a avut în vedere „Decretul Episcopului Unit Petru Pavel Aron, din 11 octombrie 1754, de înfiinţare la Blaj a primelor şcoli sistematice şi moderne din istoria românească”: un gimnaziu cu două clase, pentru românii din Transilvania, şi Seminarul Greco-Catolic, care, în deceniul al VIII-lea, va face pasul spre învăţământul superior teologic.
Din aceste instituţii au pornit, ca fii de ţărani români, cei care vor fi numiţi, cu timpul, Corifeii Şcolii Ardelene: Samuil Micu (nepotul lui Ioan Inocenţiu Micu Clain), Gheorghe Şincai (Râciu, jud. Mureş), Petru Maior (Căpuşu de Câmpie, jud. Mureş), Ion Budai-Deleanu (Cigmău, jud. Hunedoara). Prin lucrările de istorie şi filologie, ei au demonstrat latinitatea lim­bii române, romanitatea şi continuitatea poporului român în Dacia şi, implicit, vechimea sa incontestabilă.

Gheorghe Şincai
Gheorghe Şincai

Ei „au instaurat, susţinea eruditul istoric şi filolog italian Mario Ruffini, un nou mod de a gândi, derivat de o mai bună cunoaştere a originii poporului şi a limbii. … Ei au susţinut nobila demnitate de român”. Prin ei, „sunt scoase la lumină vechi temeiuri ale romanităţii orientale, conservate prin foc şi sânge în acest colţ zbuciumat al Europei, unde poporul român, păstrând fidel gloriosul nume al Romanilor, continua să trăiască, apăsat, umilit, contestat, cu toată vechimea şi descendenţa lui ilustră” (Bulgăr).
Dacă în probleme de istorie s-au axat direct pe dovedirea originii şi continuităţii poporului român pe aceste meleaguri, în privinţa limbii au avut în vedere un spectru mai larg, precum: scrierea cu litere latine, în paralel cu înfiinţarea de şcoli româneşti, stabilirea corespondenţelor fonetice în trecerea de la latină la română, prezentarea concordanţelor românei în raport cu celelalte limbi romanice, formarea unei terminologii filozofice, realizarea unor dicţionare etc., obiec­tive pe care le-au îndeplinit cu mare râvnă.
„Stârnirea avalanşei îi revine călugărului, pe cât de umil în viaţă, pe atât de îndrăzneţ în iniţiativele sale intelectuale: Samuil Clain (Micu)” (Blaga). În 1779, el publică la Blaj Cartea de rogaciuni, prima cu alfabet latin din ţara noastră. Între anii 1784 şi 1794, Gheorghe Şincai, ca Director general al învăţământului din Transilvania, a înfiinţat peste 330 de şcoli româneşti, pe care le-a şi înzestrat cu manuale. Acestea, în viziunea sa, „vor renunţa la alfabetul chirilic şi vor folosi pe cel latinesc”.

Petru Maior
Petru Maior

Schimbarea alfabetului chirilic cu cel latinesc avea avantajul, în opinia lui Samuil Clain, nu nu­mai de a utiliza „literele noastre cele vechi şi părinteşti, de care toate neamurile … cele iscusite şi învăţate se folosesc, dobândind laudă şi între alte neamuri învăţate” (Acathist), ci şi de a percepe mai uşor caracterul latin al limbii noastre. Ideea este sugestiv exprimată de Petru Maior, în Prefaţa Lexiconului de la Buda (1825): „Până vor scrie românii cu slove chiriliceşti … niciodată nu vor fi vederoase cuvintele latine în limba română … De câte ori mi s-au întâmplat mie, de îndoindu-mă de vreun cuvânt, oare latinesc este, cât l-am scris cu slove sau litere latine, îndată cu strălucire i se văzu latina lui faţă şi părea că râde asupra mea de bucurie că l-am scăpat din sclavie şi de calicele ciriliceşti petece”.
Un alt merit al lui Samuil Micu este acela că a stabilit majoritatea schim­bărilor fonetice ale cuvintelor în trecerea de la latină la română (legile fonetice), fapt subliniat de Sextil Puşcariu, care spunea: „Prea puţini vor fi ştiind astăzi că cele mai multe transformări de sunete din limba noastră au fost recunoscute de Samuil Micu şi arătate în Gramatica sa… El recunoscuse atât transformarea de rostire, cât şi condiţiile în care ea se întâmpla”.
Prin Lexiconul de la Buda, considerat de Nicolae Iorga „un mare monument lingvistic”, autorii acestuia au deschis şi un nou domeniu pentru ling­vistica românească, lexicografia. Alcătuit în patru limbi – română, latină, maghiară şi germană –, dicţionarul a răspuns cerinţei ca şi poporul român să aibă, ca toate popoarele de cultură ale timpului, o lucrare lexicografică care să demonstreze, totodată, şi originea latină a limbii române.

Ion Budai-Deleanu
Ion Budai-Deleanu

Reiese, aşadar, că operele acestora – teologice, istorice, lingvistice –, prin bogăţia şi veridicitatea informaţiilor, prin acribia cercetării şi patosul expunerii, aduc un suflu nou în mentalitatea românească, subliniind totodată caracterul latin al limbii române, întâietatea şi permanenţa românilor pe acest pământ, drepturile lor legitime la afirmare şi descătuşare de orice oprelişti. Din acest motiv, unele lucrări au fost tipărite târziu, precum Hronica lui Şincai, pe a cărei cerere de publicare, cenzura maghiară a pus menţiunea Opus igne, auctor patibulo dignus („Opera e demnă de foc (şi) autorul de spânzurătoare”).
Ca urmare, credem că această prezentare succin­tă a preocupărilor Şcolii Ardelene în domeniile istoriei, lingvisticii române şi romanice, ne arată că latinitatea limbii şi a poporului român şi înrudirea cu celelalte limbi şi popoare romanice au devenit un crez naţional, idei de forţă ale dezvoltării culturii române moderne şi puternice puncte de sprijin în lupta pentru unitatea noastră naţională. Erudiţia, competenţa, acribia şi pasiunea pentru ştiinţă, toate puse în serviciul adevărului istoric, au pus bazele unei tradiţii ce continuă şi astăzi, ilustrate prin opera unor prestigioase nume de istorici şi lingvişti.
Sărbătoarea conferită Şcolii Ardelene este, cu siguranţă, un act civic de recunoaştere şi admiraţie faţă de iluştrii înaintaşi, ale căror idei i-au animat şi pe făuritorii României Mari şi pe toţi cei care şi astăzi vor să slujească destinele României, statornicite de aceştia.
Prof. univ. dr. Nicolae FELECAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.