În Baia Mare, un biciclist a decedat în urma unui accident rutier

0
352

– alţi 11 au fost sancţionaţi pentru abateri rutiere –

Indicatorul „Cedează trecerea” are semnificaţie inclusiv pentru biciclişti! Un tânăr, de 23 de ani, care a ignorat semnificaţia acestui indicator rutier şi a pătruns în intersecţia străzilor Fabricii cu Europa, fără să se asigure, a fost surprins şi accidentat de o autoutilitară. Din păcate, impactul i-a fost fatal biciclistului, care a decedat.
Conducătorul autoutilitarei, un sălăjean, de 36 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă şi se continuă cercetările.
În cadrul activităţilor desfăşurate, joi, pe raza municipiului Baia Mare, poliţiştii Biroului Rutier au aplicat aproape 100 de sancţiuni de sancţiuni contravenţionale. Cele mai multe au fost aplicate şoferilor, însă au fost amendaţi şi 11 biciclişti care şi-au pus viaţa în pericol ignorând respectarea normelor rutiere.

Conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive este infracţiune

Activităţile de cercetare şi investigare efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare cu privire la un accident rutier produs la data de 2 octombrie a.c., pe raza municipiului, au dus la stabilirea faptului că şoferul consumase substanţe stupefiante înainte de a se urca la volan.
Accidentul s-a produs la ora 23.30, pe B-dul Independenţei. Şoferul, un tânăr, de 23 de ani, din Baia Mare, a pătruns cu autoturismul pe contrasens, a intrat în coliziune cu gardul unei societăţi comerciale, iar apoi a ajuns în curtea societăţii respective, unde a acroşat un autoturism ce se afla parcat. Din fericire, în urma impactului, nici o persoană nu a fost rănită.
După producerea accidentului, tânărul a plecat de la locul faptei. La aproximativ 40 de minute, acesta a fost identificat de poliţişti la adresa de domiciliu şi testat cu aparatul etilotest. Poliţiştii au constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Deoarece tânărul a avut un comportament suspect, a fost condus la Spitalul Judeţean din Baia Mare unde i-au fost recoltate probe de sânge şi de urină, în urma cărora s-a stabilit că în momentul producerii accidentului tânărul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive.
Cercetările continuă urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsuri legale.
Pe lângă faptul că riscă să îşi piardă libertatea pe o perioadă cuprinsă între unu şi cinci ani, şoferii care consumă substanţe psihoactive înainte de a conduce autovehicule pe drumurile publice îşi pun în pericol atât propria viaţă, cât şi pe a celorlalţi participanţi la trafic.

În Baia Mare – Un mopedist a acroşat un pieton

Joi, la ora 18, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident de circulaţie produs pe strada Victoriei.
Din verificările efectuate s-a constatat că un băimărean, de 76 de ani, care se deplasa cu un moped, a acroşat uşor un pieton, de 22 de ani, aflat pe partea carosabilă. Apoi, mopedistul a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a căzut pe carosabil.
Din cauza leziunilor suferite, mopedistul a fost transportat la spital, unde a rămas internat sub supraveghere medicală. Pietonul a refuzat transportul la spital. Pietonul nu se afla sub influenţa alcoolului iar conducătorul mopedului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest însă i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un băiat, de 10 ani,  a fost accidentat

Joi, la 18.30 s-a produs un alt accident de circulaţie pe strada Narciselor.
În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că un băiat de 10 ani, lăsat nesupravegheat, a fost surprins şi accidentat de un autoturism, în timp ce traversa strada neregulamentar. La volanul autoturismului se afla o băimăreancă, de 50 de ani. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului.
Datorită leziunilor suferite, băiatul a rămas internat la Spitalul Judeţean Baia Mare, sub supraveghere medicală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.