Poesis • Ioan Alexandru

0
260

Lumina lină
Lumină lină lini lumini
Răsari din codri mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Şi niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Că într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codri mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Şi lumile-au pierit din zare
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor

Lumină lină lini lumini
Înstrăinându-i pe străini
Lumină lină nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra ta au înnoptat
Lumină lină leac divin
Încununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină – Logos sfânt

Logos
Logosul de n-ar fi suferit
Dacă nu ar fi trecut prin moarte
Aş fi singur. Dar sunt fericit
Că nici moartea nu ne mai desparte

Şi extazele din când în când
De aceia sunt devastatoare
Cosmosul va devenii Cuvânt
Cum şi eu voi fi înfăţişare

Până-atunci în horă sunt cuprins
În această zbatere prea strâmtă
Dar pământul printre stele nins
I-absorbit de zorile de nuntă

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.