Satele Deseştiului – marea familie bazată pe solidaritate

0
838

Sunt tot mai multe vocile care spun că nu mai există un echilibru al tradiţiei cu modernizarea, iar satul nu mai poate sta pe valoarea lui tradiţională. Că se restrânge spre vatră şi fuge în lume, că nu mai este marea familie bazată pe solidaritate. La Deseşti s-a demonstrat că există solidaritate. Am văzut-o şi a spus-o plin de emoţie preotul Ioan Ardelean, care le-a mulţumit deseştenilor pentru implicare. A fost o desfăşurare impresionantă de forţe.

Sigur că evoluţia satului nu e pe măsura secolului în care trăim, iar ruinarea satelor, despre care se tot vorbeşte, pune în pericol esenţa umană. Există multe motive care îi îndeamnă pe oamenii satelor să plece în lume, mânaţi de nevoi şi uitând de rădăcini. Satul este prins în organizări administrative, cele mai multe în defavoarea satului, populaţia dispare sau îmbătrâneşte, dispar casele, apare kitschul, ignorându-se de multe ori faptul că paşaportul cu care maramureşenii se legitimează în lume îl reprezintă cultura şi civilizaţia tradiţională.
În loc să i se creeze condiţiile pentru a rămâne la vatra strămoşească şi a trăi cinstit din munca pământului (de care este organic legat), ţăranului i s-a oferit, în schimb, „darul libertăţii” şi sclavagizarea pe plantaţiile străine. Pământul şi credinţa. Între ele nu există separaţie, de aici vine şi echilibrul său, aşezarea sufletească, dimensiunea firescului. Omul dezrădăcinat pierde legătura cu pământul şi, ca o consecinţă, comuniunea cu natura, cu rînduiala firii.

Conferinţele de la Deseşti, ediţia I

Cei care ţinem la satul maramureşean avem datoria de a acţiona pentru a ajuta satul să nu fie scos din rostul său, pentru a împiedica neorânduiala în lumea lui, lipsa de valori şi de repere.
Asta şi-au propus Conferinţele de la Deseşti, care au debutat odată cu prima ediţie a Întâlnirii cu fiii satului, manifestări iniţiate de Parohia Ortodoxă Deseşti şi Asociaţia Culturală „Nichita Stănescu”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Deseşti.
A fost o idee curajoasă, unora li s-a părut chiar elitistă, să aduci la Deseşti personalităţi marcante ale Maramureşului şi României pentru a vorbi despre viitorul satului românesc. Dar satul a răspuns cum nu se putea mai bine. De multă vreme sala Căminului Cultural n-a mai avut atâta lume. Atentă şi iscoditoare la tot ce s-a spus. Şi s-au spus foarte multe lucruri, care să vină în sprijinul satului maramureşean. Aflat şi el, ca toate satele, la răscruce de drumuri. Important este să ştii şi să poţi să alegi drumul bun. Ioan Doru Dăncuş, vicepreşedintele Con­siliului Judeţean Maramureş, le-a vorbit oamenilor despre proiectul aflat în derulare, dar şi despre altele care să sprijine satul să nu cadă în neorânduială. Criticul de artă Radu Boroianu, fost ministru al culturii, a creionat cu exigenţă prezentul satului, de care depinde viitorul. Conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea şi-a axat intervenţia pe nevoia de educaţie şi lipsa de modele în viaţa satului. Arh. Laura Zaharia a conturat satul maramureşean în contextul globalizării şi nevoia de armonie cu mediul înconjurător. Conf. univ. dr. Delia Suiogan a scos în evidenţă frumuseţea tradiţiilor, dr. Maria Pop a vorbit despre vopsitul vegetal şi plantele tinctoriale, prof. univ. dr. Petre Dunca a remarcat necesitatea studiilor privind sociologia satului, dr. Ilie Gherheş a adus la lumină file de arhivă. Dialogul ideilor despre satul maramureşean a fost moderat de Gheorghe Pârja, care, în debutul manifestării, le-a cerut celor prezenţi să iasă din definiţii şi să coboare în realitate. Că aşa a şi fost receptată prima ediţie a Conferinţelor de la Deseşti o arată opinia uneia dintre fiicele Deseştiului, Viorica Hotea: „Lupta pentru iden­titate, spunea unul dintre invitaţi, începe de la şcoală. Dacă prin „identitate” înţelegem toate manifestările vieţii unei comunităţi: limbă, credinţe, obiceiuri, unelte, tehnici, tot ceea ce în cadrul ei se practică, se evită, se respectă sau se respinge, atunci cred că avem cu toţii datoria ca această luptă să înceapă mult mai devreme, şi anume din cadrul familiei. Personal, am văzut această primă conferinţă ca pe o încercare de conştientizare, iar numele de referinţă ale mediului cultural şi academic prezente au confirmat ceea ce poate oamenii locului ştiu deja la nivel intuitiv: potenţial există; mai trebuie îndrumare şi sprijin”.
Prima zi şi prima ediţie a Conferinţelor de la De­seşti au fost urmate de o lecţie de demonstraţie practică, susţinută de Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, care se inspiră din viaţa şi tradiţiile satului maramureşean şi nu numai.

Colecţia „Artă şi Solidaritate”

Duminică, 15 octombrie, de Hramul Bisericii monument UNESCO „Sfânta Parascheva”, a fost cea de-a doua zi a Întâlnirii cu fiii satului. Sfânta Liturghie a adunat în jurul bisericii, nu doar locuitorii Deseştiului, ci oameni veniţi de pe sate, din ţară şi din lume. Privind la frumuseţea costumelor, nu poţi decât să speri că satul are propriile sale resurse de regenerare. Ele trebuie doar cunoscute şi puse în mişcare.
De la Sfânta Liturghie, mulţimea a coborât la Căminul Cultural, pentru a vernisa Colecţia „Artă şi Solidaritate”. 13 ediţii ale Taberei de Artă şi Solidaritate, în care artişti consacraţi şi copii au învăţat, la Deseşti, împreună, nu doar arta frumosului, ci şi arta solidarităţii. Criticul Radu Boroianu şi Tiberiu Alexa, directorul Muzeului de artă din Baia Mare, au remarcat nevoia de educaţie estetică, nevoia unui spaţiu care să găzduiască aceste creaţii, care să fie văzute de turiştii care vin la Deseşti. Sala „Nichita Stănescu”, Colecţia „Artă şi Solidaritate” şi Biserica monument UNESCO pot constitui puncte de reper, cu care nu multe localităţi rurale se pot lăuda.

Spectacolul generaţiilor

Cea mai frumoasă izbândă a primei ediţii a Întâlnirii fiilor satului a constituit-o revărsarea dansului, jocului, costumului maramureşean, într-un spectacol al generaţiilor. „Coconii din Deseşti”, „Feciorii şi fetele de pe Mara”, Ansamblul „Horile” – copii, tineri şi adulţi – au evoluat pe scenă, etalând în faţa unui public care a umplut până la refuz sala Căminului Cultural, valorile culturale tradiţionale ale satului. Momente pline de frumuseţe, demne, aşa cum spunea inspectoarea Natalia Fornvald, de marile sce­ne. Aceste comori au stat ascunse pentru că n-a fost cine să le provoace şi să le pună în valoare. Şi aici ar fi multe de spus despre şcoală şi rolul dascălului, despre instituţia Căminului Cultural, despre autoritatea locală. Dacă se doreşte, se poate. Au demonstrat-o aceste manifestări organizate cu bună ştiinţă, fiindcă iniţiative de genul „Fiii satului” se întâmplă cam peste tot, dar le lipseşte latura educativă şi interactivitatea cu comunităţile rurale. Nu de serbări câmpeneşti cu mici şi bere are nevoie satul maramureşean, ci de nevoia de rădăcini, de locul naşterii. Ţăranul, ca om al rădăcinilor, nu este doar „păstrătorul teritoriului naţional”, cum spunea Liviu Rebreanu, ci şi păstrătorul sufletului românesc (fiind „purtătorul crucii”, cum îl numea Horia Bernea; crucea pe care şi-a dus-o demn, de-a lungul istoriei). Cuvinte de apreciere pentru Ileana Matus, care a instruit copiii, pentru Dana Covaci, care i-a stat alături, pentru Măriuţa Pop şi tinerii săi frumoşi, pentru adulţii, care nu s-au lăsat mai prejos. Standardele de la care s-a pornit au fost înalte. De aici trebuie continuat.

Tehnica şi legătura cu lumea largă

Sigur că la Întâlnirea cu fiii satului au venit la Deseşti localnicii şi cei care locuiesc mai aproape. Dar tehnologia i-a „adus” acasă pe toţi cei care, din America, până în Germania, din Italia până în Franţa, au putut vedea, în direct, momente de la manifestări. Şi bucuria lor a fost deplină. Iată câteva exemple:
Petre Verdeş, Franţa: (atât de invocat în acele zile. Pentru că arta lui de a face spectacole cu copiii şi tinerii nu s-a pierdut): „Bravo, bravo, celor care au avut ideea acestei întâlniri cu Fiii satului. Celor care i-au ajutat să definitiveze acest proiect şi nu în ultimul rînd „artiştilor” de pe scenă. Un mare MULŢUMESC celor care ne-au ţinut în mijlocul evenimentelor prin mesaje şi fotografii, prin filme video, care ne-au făcut să vibrăm alături de voi în aceste douà zile! Pentru cele trei generaţii de pe scenă, JOS PĂLĂRIA, iar pentru „Generaţia Petrică Verdeş” nu am cuvinte… Chiar dacă eram acolo nu ieşea mai bine!”
Familia Hotea, din Germania: „Tot respectul pentru tot Deseştiul şi pentru toate clipele frumoase pe care le-am putut urmări. Deşi departe de voi, am simţit cä suntem în Deseşti, printre voi! A fost emoţionant şi am plâns…”
Cei mai „vinovaţi” pentru legătura cu lumea s-au dovedit a fi Doru Dragoş, venit de la Baia Mare, care a realizat o impresionantă colecţie de imagini, şi Vasile Verdeş, venit de la Râmnicu Vâlcea, care n-a obosit să le arate şi altora ce se întâmplă la Deseşti.
Concluzia celor două zile de mare sărbătoare, de sărbătoare autentică, este una singură: E nevoie să ne ocupăm mai mult de ceea ce înseamnă Maramureşul adevărat, să ne respectăm sărbătorile şi tradiţiile. Lecţia altor ţări din Europa ar trebui să ne tragă de mânecă şi să ne facă să vedem ce avem. Dar mai ales cum să valorificăm ce mai avem. Toţi trebuie să depunem un efort de regăsire a identităţii satului, a vieţii lui autentice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.