Patru evenimente de promovare a Maramureşului, în perioada noiembrie – decembrie 2017

0
288

Aleşii judeţeni s-au întâlnit în şedinţă extraordinară pentru a dezbate şi a vota două proiecte aflate pe ordinea de zi.

Primul proiect a făcut referire la aprobarea de modificări în ”Lista obiectelor de investiţii” şi în lista poziţiei ”Alte cheltuieli de investiţii” pe anul 2017, respectiv modificarea denumirii investiţiei ”Actualizare DALI, expertiză tehnică, audit energetic, documentaţii, avize şi acorduri pentru Centru de Comandă Situaţii de Urgenţă Maramureş” în ”Actualizare SF, expertiză tehnică, audit energetic, documentaţii, avize şi acorduri pentru Centru de Comandă Situaţii de Urgenţă Maramureş”. Cel de-al doilea proiect a privit aprobarea organizării evenimentelor de promovare a judeţului Maramureş în perioada noiembrie – decembrie 2017. Astfel, sunt planificate patru evenimente de amploare, respectiv ”Aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Maramureş”, ”Târgul de Turism al României – ediţia de toamnă”, sărbătorirea ”Zilei Naţionale a României la Bruxelles şi Londra”, precum şi cea de-a X-a ediţie a manifestării ”Crăciun în Maramureş”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea a declarat că Judeţul Maramureş este una dintre destinaţiile turistice cele mai populare şi mai frecventate din România, atât pentru turiştii autohtoni, cât şi pentru cei străini, prin prisma ofertei sale extrem de bogate şi autentice, care cuprinde atât obiective de patrimoniu natural cât şi cultural, unice în ţară. Evenimentele de promovare ale Judeţului Maramureş, care se vor desfăşura în perioada noiembrie – decembrie 2017, vor valorifica identitatea culturală a Maramureşului, resursele sale materiale şi spirituale, printr-o serie de acţiuni derulate în judeţul Maramureş, Bucureşti, Bruxelles şi Londra. Prin intermediul acestor evenimente, CJ Maramureş îşi propune să promoveze judeţul şi ca destinaţie turistică consacrată prin valorile şi resursele sale. Organizarea celor patru manifestări reprezintă un proiect care va pune în valoare meşteşugurile transmise de strămoşii noştri, frumuseţea portului popular, dansul şi cântecul maramureşean prin intermediul obiceiurilor şi tradiţiilor păstrate intacte de-a lungul secolelor, reuşind să stârnească interesul pentru a fi cunoscute atât la ele acasă, cât şi în afara ţării şi să formeze, totodată, brandul Maramureşului.
”În 10 noiembrie 2017 vom marca împlinirea unui sfert de veac de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Maramureş prin organizarea unei întâlniri într-un cadru festiv cu toţi consilierii judeţeni care au deţinut această funcţie de-a lungul celor 25 de ani. Totodată, prezenţa Maramureşului la ediţia de toamnă a Târgului de Turism a României, care se va desfăşura în 16 – 19 noiembrie 2017 este esenţială, deoarece la ultimele ediţii, În ceea ce priveşte dorinţa noastră de a promova judeţul în plan extern, dar şi în urma acţiunii organizată în 1 Decembrie 2016, la Madrid, Spania, Consiliul Judeţean a fost invitat de către europarlamentarii români la Bruxelles. Totodată, ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache ne-a invitat să sărbătorim Ziua Naţională a României la Londra.
În perioada 22 – 28 decembrie 2017, vom crea un cadru specific maramureşean în preajma sărbătorilor de iarnă, prin organizarea diferitelor acţiuni culturale”. (a.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.