Preşedintele CJ – precizări referitoare la aeroport

0
765

După ce în ultima perioadă s-au vehiculat o serie de scenarii mai puţin optimiste, cu privire la investiţia de la Aeroportul Internaţional Maramureş, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a oferit câteva lămuriri care să facă lumină în acest caz.

Astfel, Gabriel Zetea a explicat în ce stadiu sunt toate procedurile la aeroport în momentul actual. De asemenea, a înaintat un termen posibil la care am putea vedea zburând, din nou, avioane pe aeroportul din Tăuţii Măgherăuş: ”Toată lumea vorbeşte că au trecut doi ani şi aeroportul nu e funcţional încă! La un aeroport nu e ca la un drum. Am terminat drumul şi gata, circulă pe el maşinile. Aici circulă avioane care sunt legate de nişte aparaturi. Acestea trebuie reglate, calibrate, de nişte firme specializate. Zilele trecute a fost Autoritatea aeronautică, am discutat cu ei într-o întâlnire de 2 ore la mine în birou şi ei au zis în felul următor: nu am întâlnit în România lucrări calitative superioare faţă de ceea ce aţi făcut voi în Baia Mare şi pe banii aceştia. Deci, luna viitoare se termină toate operaţiunile cu Romatsa, se reamplasează ILS-ul. Acesta va fi de categoria a doua, astfel încât avioanele vor putea să vină până la 300 de metri ca şi vizibilitate pe ceaţă, valoare care este foarte bună. Aceasta ar putea coborî şi mai mult, dar ar trebui demolat turnul fostului combinat. Din cauza turnului nu putem să venim cu ILS-ul decât până la 300 de metri ca vizibilitate. În decembrie, în mod normal, e gata. Trebuie apoi să reîncepem recompartimentarea fluxurilor în interiorul terminalului după cum ne instruieşte Autoritatea aeronautică şi operatorii low-cost. În vară, am putea avea zboruri pe aeroport”, a spus Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş. El a dat asigurări că banii necesari pentru plata lucrărilor efectuate la pistă vor veni de la Guvern, la următoarea rectificare bugetară. De asemenea, a mai precizat că suma de 2 milioane de euro, vehiculată pentru modernizarea terminalului, este exagerată, însă şi aceşti bani vor fi disponibili.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ