Prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic

0
213

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Maramureş şi cei din Moisei, împreună cu reprezentanţi ai Gărzilor Forestiere Maramureş şi Bistriţa au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic. Astfel, au fost efectuate verificări pe raza localităţilor Borşa, Cicârlău şi Moisei, la punctele de lucru ale unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate exploatarea, depozitarea şi prelucrarea materialelor lemnoase.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că, din stocul faptic lipsesc 1.091 mc de lemn iar pentru a justifica o mare parte din materialul lemnos au fost întocmite bonuri de consum în care au fost inserate date fictive.
Poliţiştii au întocmit do­sar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi evaziune fiscală în forma înregistrării în evidenţele contabile ale unor operaţiuni comerciale fictive şi continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea

În acest weekend, poliţiştii maramureşeni au identificat şi încarcerat două persoane condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate.
Este vorba despre un bărbat, de 63 de ani, domiciliat în Şieu, pe numele căruia Judecătoria Vi­şeu de Sus a emis mandat de executare a unui an închisoare pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi un tânăr, de 29 de ani, din Baia Mare, condamnat la 4 ani şi 11 luni închisoare pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Ambii condamnaţi au fost duşi în penitenciar în vederea executării pedepselor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.