Cu ultima clasată

0
236

• CS Minaur Baia Mare – ACS Odorheiu Secuiesc •

CS Minaur Baia Mare joacă azi, 27 octombrie, de la ora 17.00, în sala „Lascăr Pană”, în cadrul etapei 7 a Diviziei A, Seria B, cu ultima clasată ACS Odorheiu Secuiesc, grupare ce nu a acumulat nici un punct. În schimb, fetele antrenate de Simona Maior Paşca şi Ioana Marta sînt liderele la zi şi şi-au anunţat intenţia clară de a promova în Liga Florilor.

Dacă disputa de azi este una facilă, în care gazdele vor lua toate punctele, problema punîndu-se diferenţa cu care vor învinge, aspectul ce ne interesează cel mai mult e bătălia pentru promovare. Lupta s-a încins şi mai mult, după ce Comisia de Disciplină din cadrul FRH a schimbat rezultatul partidei Corona Braşov II – SCM Timişoara. Dacă pe teren au învins gazdele cu 28-27, prilej cu care băimărencele s-au distanţat la şase puncte, comisia a omologat cu 0-10 rezultatul, plus pierderea unui punct de către braşovence. Corona ar fi folosit, cică, o jucătoare care nu avea drept de joc pentru echipa secundă. Din surse neoficiale am aflat că aceasta ar fi avut drept de joc, dar cei din conducerea clubului au schimbat tabelul cu jucătoarele ce pot evolua la echipa secundă tocmai după meciul cu Timişoara. De asemenea, am înţeles că nu este obligatoriu ca tabelul respectiv să fie depus la FRH, federaţia de specialitate nesolicitînd acest lucru echipelor ce au echipe satelit în Divizia A. Dacă aşa stau lucrurile, e clar că se urmăreşte de anumite persoane, inclusiv din cadrul FRH, ca CS Minaur să nu promoveze. Băimărencelor nu le rămîne decît să demonstreze în teren că merită să se regăsească din sezonul viitor pe prima scenă din hand­balul feminin şi să nu recurgă la fel şi fel de tertipuri, neregulamentare, cum procedează alte echipe. După toate acestea, diferenţa dintre Minaur şi SCM Timişoara a revenit la trei puncte avans pentru băimărence, meciul din retur fiind decisiv în stabilirea echipei ce va termina pe primul loc.
Jocul de azi va fi arbitrat de arădenii Gheorghe Beldiman şi Aurel Moldoveanu, preţul unui tichet la meciul dintre Minaur şi Odorheiu Secuiesc fiind de 5 lei.
Programul etapei 7: ASC Corona 2010 Braşov II – KSE Târgu Secuiesc 40-17 (s-a disputat în devans); CS Minaur Baia Mare – ACS Odorheiu Secuiesc (vineri, 27 octombrie, ora 17.00); CSU de Vest Timişoara – CSU Reşiţa (sîmbătă); FC Argeş – SCM Timişoara (sîmbătă); CSU Oradea – CS Dacia Mioveni 2012 (sîmbătă); SC Mureşul Târgu Mureş – Naţional Râmnicu Vâlcea (sîmbătă); ACS Olimpic Târgu Mureş – ACS Crişul Chişineu-Criş (sîmbătă).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.