Fără incidente la competiţiile sportive

0
217

Ieri, la sediul Inspectoratului de Jandarmi „Pintea Viteazul” Maramureş, a avut loc o conferinţă de presă privind prevenirea şi combaterea violenţei la competiţiile sportive, mai exact o radiografie la turul sezonului 2017-2018.
Conferinţă susţinută de locotenent colonel Mihai Dan Haiduc, prim adjunct al inspectorului şef, locotenent colonel Iuhos Ist­van, şeful serviciului ordinii şi siguranţei publice, respectiv căpitan Radu Vasile, purtătorul de cuvînt al instituţiei. Aceştia au adus la cunoştinţa opiniei publice faptul că, de la începutul sezonului 2017-2018, nu au existat nici un fel de incidente de nici o natură, lucru îmbucurător de altfel. Efectivele de jandarmi au asigurat măsuri de ordine publică la 8 meciuri de fotbal din liga a III-a, liga a IV-a sau a V-a, precum şi la 2 jocuri din Cupa României, toate cu risc scăzut. Au existat 24 de misiuni şi în cadrul meciurilor de handbal, rugby şi volei, unde suporterii au avut un comportament civilizat, neexistînd probleme care să ducă la sancţionarea vreunei persoane sau să fie constatate fapte de natură penală. În consecinţă, Maramureşul se situează pe un loc fruntaş la acest capitol la nivelul ţării. Asta şi datorită Inspectoratului Judeţean de Jardarmi „Pintea Viteazul”, care a avut întîlniri curente cu responsabilii de ordine şi siguranţă publică din cadrul cluburilor participante în competiţii, pentru combaterea violenţei în sport.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.