Spiritul Phoenix

0
271

Formaţia Phoenix este legenda propriilor oglinzi în care se reflectă de peste o jumătate de veac. Generaţiei mele i-a deschis porţile spre alte păduri ale acelui timp. Phoenix era sinonimă cu învierea unei libertăţi care era în mintea noastră de tineri. În liceu stăteam cu urechile lipite de difuzor să ascultăm ce mai cîntă formaţia de pe Bega. O parte din stagiul militar mi l-am făcut în Timişoara, cartierul Fratelia. Ofiţerii tineri vorbeau despre Nicu Covaci şi Moni Bordeianu cu o admiraţie care mi-a rămas vie şi astăzi. Apoi formaţia Phoenix mi-a intrat în biografie cu un stil, o trezire care ne dădea încredere în noi cu atributul purităţii. Şi înainte de a pleca din ţară formaţia s-a metamorfozat tocmai din dorinţa de a fi modernă. Dar spiritul Phoenix conţinea o rîvnită poftă de vechime pusă cu isteţime pe un portativ modern. Începusem să am o adoraţie sporită pentru discurile lor. Culminînd cu Cantofabule. „Retraşi undeva în munţi, luni de zile, tinerii bărbaţi de la Phoenix au dus la capăt un lucru excepţional: o mică epopee sonoră, plină de prospeţime şi în acelaşi timp purtînd impresia de patină a timpului, un cîntec tulburător, cînd viguros pînă la nori, cînd tandru pînă la despicarea caisei de sîmburele ei” scria A. Păunescu pe coperta discului. Sunetul Phoenix îl purtam cu mine. Muzica rock şi folk mi-a luminat sufletul. De aceea la începutul lunii iunie 1977, într-o seară, eram la o masă cu prieteni folk-işti (eram student) Doru Stănculescu, Vali Sterian, Florian Pittiş, Dorin Liviu Zaharia. Unul dintre ei ne-a dat vestea că formaţia Phoenix a plecat în Occident cu un camion, ascunşi în boxe. Inutil să mai amintesc sentimentele care mă stăpîneau atunci. Ne-am pus şi întrebări. Prietenul cu vestea mai ştia că au trecut prin vama de la Porţile de Fier iar vigilenţa grănicerilor a fost adormită cu bani şi discuri cu muzică. Despre vremea din străinătate liderul formaţiei Nicu Covaci, o povesteşte în două volume care mi-au lămurit multe întrebări în legătură cu cei care purtau „Norocul inorogului”.
Aşa am aflat că în 20 decembrie 1989 formaţia concerta într-un oraş din Germania Federală (Osnabruk). Acolo află despre Revoluţia începută în România. Membrii Phoenix izbucnesc în lacrimi de bucurie pe scenă şi dedică acel concert evenimentelor din ţară. Nicu Covaci se întoarce în România, urmat de alţi membri ai formaţiei. Phoenix a reînviat acasă. Odiseea occidentală a fost cu multe întîmplări surprinzătoare pentru cei care s-au perindat prin formaţie. A fost tot timpul un for luminător: Nicu Covaci. În arhiva mea am descoperit primul disc al formaţiei cu o prezentare de Octavian Ursulescu care aprecia „Cizelînd cu fineţe resursele inepuizabile ale cîntecului popular românesc dozînd cu eleganţă sonorităţi şi intonaţii specifice grupului Phoenix şi-a creat un stil distinct pe plan instrumental şi vocal armonic, melodic şi ritmic”. Formaţia a excelat prin calitatea şi profunzimea versurilor. De la poezia populară la versurile sugestive pe care Şerban Foarţă şi Andrei Ujică le-au dăruit formaţiei, textul a fost şi a rămas o altă magie a acestor oameni unici pentru viaţa multora dintre noi. Phoenix a fost numele cu cel mai mare răsunet pînă în ziua de astăzi. Am avut şansa să fiu, în studenţie, în preajma lui Florian Pittiş. Nu pierdea ocazia să ne spună ce înseamnă Phoenix pentru cultura română. Vorbea cu patos despre formaţie şi cînd era departe de ţară. A sugerat, mai aproape de noi, ca Nicu Covaci să fie membru de onoare al Academiei Române pentru contribuţia adusă culturii române şi pentru meritul de a-i face pe tineri să se identifice cu spaţiul cultural românesc. L-am văzut recent pe Nicu Covaci la o televiziune. Crede că românii au pierdut cel mai sfînt lucru: omenia. Gîndul lui nu s-a risipit: vrem să întărim şira spinării la români. Învăţaţi să spuneţi: nu! Un strigăt: să nu lăsăm să se golească ţara asta de valori! Acest miracol numit Phoenix a marcat o epocă. A rămas coloana sufletească a poporului român. De aceea adresa lor este în ţara din Carpaţi. Ştiu că astăzi vor concerta în Baia Mare. Salut spiritul Phoenix! Este sunetul care nu ne lasă să aţipim.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.