Adversari de calibru pentru grupările băimărene

0
191

• CSŞ 2 CNE Baia Mare – LMV Tricolorul Ploieşti •

După ce a bifat primul succes în etapa precedentă, 3-1 pe terenul nou promovatei CSU UV Timişoara, CSŞ 2 CNE Baia Mare va încerca să dea lovitura şi pe propriul teren, unde nu a cunoscut, încă gustul victoriei. Iar elevii lui Virgiliu Rău au prima şansă azi, 28 octombrie, de la ora 18.00, în sala „Lascăr Pană”, cînd vor primi vizita celor de la LMV Tricolorul Ploieşti. Formaţie înscrisă în acest sezon în lupta pentru titlu, în perioada precompetiţională transferînd jucători de valoare. Băimărenii nu sînt străini de puterea adversarului de azi, în urmă cu aproximativ o lună duelîndu-se în Cupa României. Atunci, CSŞ 2, tot din postură de gazdă, a pierdut fără drept de apel, 0-3, situaţia pe seturi fiind elocventă (-14, -17, -13). Ca şi în disputa precedentă, şi acum ploieştenii pleacă ca favoriţi, locul 4 din clasament (8 puncte) îndreptăţindu-i să spere la o nouă victorie de trei puncte. Dar şi CSŞ 2 se gîndeşte la victorie, penultimul loc (3 puncte) obligîndu-i să acumuleze cît mai multe puncte în tentativa evitării retrogradării. Partida dintre CSŞ 2 şi Tricolorul va fi arbitrată de Paul Szabo-Alexi (Oradea) şi Cristian Şanta (Cluj-Napoca), iar Vasile Duşa (Zalău) va fi observatorul FRV.

Arcada Galaţi – Ştiinţa Explorări Baia Mare

Ştiinţa Explorări are parte, în etapa a 5-a a campionatului, de cea mai lungă deplasare din acest sezon (aproximativ 600 km cu autocarul). Băi­mă­renii vor juca azi, 28 octombrie, de la ora 18.30, cu Arcada Galaţi, una dintre pretendentele cele mai autorizate la cucerirea titlului. Partida va fi arbitrată de Florin Vasile-Bosi şi Mihai Coman, în timp ce observator FRV va fi Constantin Ispas (toţi din Bucureşti).
Deţinători ai Cupei şi Supercupei României, gălăţenii au făcut multe modificări în lot în această vară. Formaţia de pe Dunăre i-a transferat, printre alţii, pe componenţii lotului naţional Adrian Gontariu şi Marian Bala, de la rivalele VM Zalău şi SCMU Craiova. Gălăţenii nu au avut parte însă de începutul de campionat pe care şi l-au dorit, aflîndu-se în acest moment pe locul 3, cu 9 puncte. Ei au înregistrat în primele patru etape trei victorii şi o înfrîngere dureroasă pe te­ren propriu, 2-3 cu contracandidata la cucerirea titlului, LMV Tricolorul Ploieşti.
Băimărenii ocupă poziţia a 8-a, cu 5 puncte, realizate în urma a două victorii spectaculoase obţinute pe teren propriu, 3-2 cu Unirea Dej şi 3-1 cu SCMU Craiova. Ştiinţa Explorări nu îl mai are în lot pe Andrei Veber, care s-a accidentat grav la meciul cu Craiova (ruptură de tendon rotulian). Andrei a fost operat la Târgu Mureş şi, foarte probabil, va rata tot sezonul, perioada de recuperare fiind estimată să dureze cel puţin şase luni.
Programul etapei a 5-a (27-28 octombrie): Steaua Bucureşti – VM Zalău (s-a disputat aseară); CSM Bucureşti – Dinamo Bucureşti (azi, ora 17.00); SCMU Craiova – Universitatea Cluj-Napoca (azi, ora 17.30); CSŞ 2 CNE Baia Mare – LMV Tricolorul Ploieşti (azi, ora 18.00); Unirea Dej – CSU UV Timişoara (azi, ora 18.00); Arcada Galaţi – Ştiinţa Explorări Baia Mare (azi, ora 18.30).

Rămas bun, Marin Enescu!

Fostul jucător al echipei Explorări, Marin Enescu, a decedat la vîrsta de 69 de ani. Marin Enescu a jucat pentru echipa băimăreană în perioada 1970-1977, fiind coleg de generaţie, printre alţii, cu Bălaş, Paraschivescu, Băgăian, Do­bre, Andreica şi Adrian Arbuzov, actualul director tehnic al Ştiinţei Explorări. Marin Enescu a făcut parte din echipa care a devenit vicecampioană naţională în 1974 şi a cucerit medalia de bronz în 1977, sub comanda antrenorului Alexandru Manţ.
Coducerea clubului Ştiinţa Explorări, antrenorii şi jucătorii regretă profund dispariţia lui Marin Enescu şi transmit sincere condoleanţe familiei îndoliate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.