Priorităţile judeţului discutate cu parlamentarii maramureşeni

0
206

La întâlnirea cu parlamentarii maramureşeni desfăşurată ieri, au participat ministrul fondurilor europene Marius Nica, prefectul Vasile Moldovan şi preşedintele CJ Gabriel Zetea. În cadrul şedinţei au fost abordate problemele prioritare ale judeţului.
Prefectul Vasile Moldovan a solicitat sprijin pentru modificarea Codului Silvic, pentru simplificarea procedurilor de aprobare a actelor de punere în valoare, în scopul marcării şi recoltării masei lemnoase provenite din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, de aproximativ 200 mii metri cubi, rupturi şi doborâturi, urmare a vijeliei din data de 17 septembrie 2017. De asemenea, a cerut susţinerea parlamentarilor maramureşeni pentru modificarea Codului Administrativ.
Directorul CNMPN REMIN-SA Baia Mare, Ovidiu Gâlcă, le-a prezentat parlamentarilor situaţia companiei, dorind susţinere pentru proiectul Legii minelor, respectiv modificarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Ministrul fondurilor europene Marius Nica a vorbit despre demersurile iniţiate pentru programul de cadastrare şi accesarea sumei de 250 milioane euro, respectiv despre semnarea proiectului de modernizare pentru Aeroportul Internaţional ”Maramureş”.
Gabriel Zetea, a prezentat iniţiativele demarate pentru finanţarea obiectivului hidrotehnic Baraj Runcu, certificarea terminalului de la aeroport în scopul procesării fluxului de pasageri, respectiv despre interesul unor companii aeronautice pentru semnarea contractelor pentru operarea de curse, dar şi despre finalizarea, în anul următor, al sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.