Utilizarea anvelopelor de iarnă este condiţionată de starea părţii carosabile

0
216

Duminică după-amiază, din cauza copacilor prăbuşiţi sub greutatea zăpezii, traficul rutier pe DJ 184 a fost restricţionat.
Poliţiştii Serviciului Rutier prezenţi în zonă i-au direcţionat pe şoferi pe ruta alternativă DN 18, prin Pasul Gutâi. Luni dimineaţa circulaţia a fost reluată. Avându-se în vedere faptul că, în acea zonă se circulă în condiţii de iarnă, poliţiştii rutieri îi sfătuiesc pe şoferi să nu pornească la drum dacă nu au autoturismele echipate corespunzător cu anvelope de iarnă, să adopte o manieră preventivă de condus, să respecte regulile de circulaţie şi pe ceilalţi participanţi la trafic şi foarte important, să respecte indicaţiile poliţiştilor.
Se reaminteşte şoferilor că, „legislaţia în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează cu 9-20 puncte de penalizare şi amendă între 1.125 lei şi 2.500 lei. În afară de sancţionarea cu amendă, se reţine şi certificatul de înmatriculare / înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie”.

Autoturism răsturnat pe plafon în Pasul Gutîi

Duminică, în jurul orei 16, poliţiştii au intervenit la un accident de circulaţie produs pe DN 18, în Pasul Gutâi.
Verificările efectuate au relevat faptul că, o tânără, de 22 de ani, din Fereşti, care conducea un autoturism pe direcţia Sighetu Marmaţiei – Baia Sprie, într-o curbă la stânga a părăsit partea carosabilă prin dreapta şi s-a răsturnat pe plafon într-o râpă, la o diferenţă de nivel de trei metri. În urma accidentului trei pasagere, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital unde au beneficiat de îngrijiri medicale fără a necesita internarea.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Accident produs pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă în Borşa

Poliţiştii din Borşa au intervenit, duminică după amiază, la un accident de circulaţie produs pe raza oraşului.
Verificările efectuate au stabilit că, o femeie, în vârstă de 69 de ani, din oraş, care se deplasa cu autoturismul pe strada Victoriei, nu a păstrat distanţa de siguranţă faţă de autoturismul care circula în faţa sa. La un moment dat acesta a frânat, iar şoferiţa, pentru a evita coliziunea, a virat brusc la dreapta, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune laterală cu un copac aflat pe marginea drumului.
În urma impactului, o pasageră, de 15 ani, a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital, dar nu a rămas internată.
Conducătoarea auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Un pasager a decedat în urma unui accident în Lăpuşel

Vineri, la ora 12:20, poliţiştii au fost sesizaţi că, pe DN 1C, în localitatea Lăpuşel, s-a produs un accident de circulaţie.
Din verificările efectuate poliţiştii au constatat că, accidentul s-a produs datorită nepăstrării distanţei de siguranţă faţă de autoturismul care circula în faţă. Astfel, un tânăr, de 25 de ani, din Republica Moldova, care conducea un autoturism pe direcţia Baia Mare – Şomcuta Mare, în încercarea de a evita coliziunea cu autoturismul care se deplasa în faţa sa, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de o băimăreancă, de 54 de ani.
În urma impactului, conducătoarea auto, un pasager, de 58 de ani din maşina acroşată, şi un alt pasager, de 28 de ani, din maşina condusă de cetăţeanul moldovean au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital.
La câteva ore, pasagerul de 58 de ani, din maşina acroşată, a decedat. În momentul producerii accidentului conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.