Concurs pentru referent la Mineralogie

0
157

Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unei funcţii contractuale de execuţie: referent de specialitate, grad debutant (S), la Compartiment Financiar, Resurse umane, Administrativ.

Cei interesaţi să participe la concurs trebuie să aibă: studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţă – Ştiinţe economice sau în domeniul de licenţă – Inginerie şi management; con­diţii de vechime: nu necesită vechime; alte con­diţii specifice: abilităţi de operare PC – nivel avansat; constituie avantaj absolvirea specializării informatică economică. Depunerea do­sarelor de înscriere se face la la sediul Muzeului, până la data de 10 noiembrie, între orele 9-17. Proba scrisă este programată pentru data de 20 noiembrie, ora 11, la sediul Muzeului sau într-o locaţie ce va fi comunicată ulterior, iar interviul va avea loc în 24 noiembrie, ora 11 la sediul Muzeului. Actele necesare pentru înscriere, bibliografia/te­ma­tica, calendarul şi alte informaţii suplimentare se pot obţine accesând pagina de internet a muzeului www.muzeuminbm.ro – sau la sediul Muzeului; persoană de contact Réka Kovács, tel. 0262-227517. (c.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.