Liberalii aliaţi doar cu Partidul Ecologist în Consiliul Judeţean

0
168

Negocieri au purtat cu toate partidele politice, mai puţin cu PSD, pentru susţinere în Consiliul Judeţean Maramureş, spun liberalii maramureşeni. Rezultatele acestor discuţii însă, nu au fost întocmai pe placul lor.

Astfel, dintre toate formaţiunile politice, PNL-işti s-au ales doar cu susţinerea Partidului Ecologist Român. Restul se pare că au preferat puterea şi nu opoziţia. Acest lucru s-a putut observa clar şi în şedinţa de CJ desfăşurată ieri, când candidatul PNL la funcţia de vicepreşedinte al instituţiei judeţene a pierdut lupta cu cel al PMP, susţinut în principal de PSD cu aliaţii săi. Marinel Kovacs, liderul grupului de consilieri judeţeni liberali, explică: „La nivelul PNL Maramureş s-a instituit o comisie de negocieri cu alte formaţiuni politice, din spectrul politic al judeţului. Aceste negocieri au avut loc în săptămânile trecute. Din ceea ce s-a putut negocia cu diversele formaţiuni politice, până în prezent, putem să spunem un singur lucru cert şi anume că va exista un protocol de susţinere reciprocă pe toate problemele cu Partidul Ecologist. Sigur, dânşii au numai doi consilieri judeţeni. Coaliţia Pentru Baia Mare, la un moment dat a spus în plenul Consiliului Judeţean, prin vo­cea domnului Cătălin Cherecheş că cei cinci nu mai reprezintă coaliţia. Şi când a spus acest lucru, noi am înţeles căci, cu dânşii nu avem cum să negociem decât independent, nu ca şi coaliţie. Aşa că am discutat cu unii şi cu alţii independenţi. Acum am înţeles însă că toţi cinci nu mai sunt independenţi, din nou, pentru că s-a resemnat un protocol de susţinere a PSD-ului. Cu cine n-am negociat şi trebuie să o spunem deschis, nu am negociat cu PSD-ul! Nu avem cum să negociem cu ei deoarece noi suntem în opoziţie, iar ei sunt puterea! Deci noi n-avem ce să discutăm cu PSD-ul din capul locului! Cu celelalte formaţiuni am negociat, dar n-am obţinut nimic de la PMP, de la UDMR, pentru că situaţia este aşa cum e şi pentru că fiecare se gândeşte: indiferent cine e candidatul, să fie de-al meu! E bun, e rău, e de-al meu! Asta este…”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.