Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Baia Mare

0
184

IERI, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare s-au aflat aproape 40 de proiecte de hotărîri. Iată, cîteva mai importante, care vizează comunitatea locală:
• S-a aprobat retragerea dreptului de administrare al Clubului Sportiv Minaur Baia Mare asupra unor imobile aparţinând domeniului public şi privat al municipiului – clădire şi teren aferent în suprafaţă de 1.127 mp, situat pe strada Valea Roşie nr. 26 şi terenul de sport, în suprafaţă de 1.127 mp, situat pe strada Valea Roşie nr. 26 – şi darea în administrare către Serviciul Public Asistenţă Socială
• Consilierii au aprobat un proiect de hotărâre privind darea în administrare către Serviciul Public Asistenţă Socială a imo­bilului Şcoala Primară nr. 7, şi terenul aferent situate pe str. Valea Borcutului nr. 117, în vederea realizării unui Centru Social pentru Persoane Vârst­nice.
• S-a aprobat execuţia bugetelor municipiului, aferente trimestrului III 2017.
• De la bugetul local se va aloca suma de 123.738 lei reprezentând cotizaţia pentru anul 2017 a municipiului în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Baia Mare”.
• S-a aprobat Planul de ocupare a funcţiilor publice, modificat, pe anul 2017 pentru Aparatul de specialitate al primarului şi Planul de ocupare a funcţiilor publice pe anul 2018 pentru Aparatul de specialitate al primarului şi pentru serviciile publice „Ambient urban” şi „Asistenţă socială”.
• Alte proiecte au vizat aprobarea Planului strategic pentru perioada 2017 – 2022 al Spitalului de Pneumoftiziologie „Nicolae Ruşdea” şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al spitalului.
• S-au aprobat Regulamentele de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale de zi, acordate în cadrul Centrului Social „PHOENIX”, aflat în structura Serviciului Public Asistenţă Socială.
• S-a aprobat încheierea Acordului de cooperare între Serviciul Public Asistenţă Socială şi Fundaţia Umanitară pentru Copii şi Adulţi în Dificultate „SERA ROMÂNIA”, în vederea sprijinirii financiare a 20 de copii preşcolari, din comunităţile defavorizate ale municipiului, cu suma de 840 lei, pe o perioadă de 2 luni, respectiv noiembrie – decembrie 2017.
• S-a aprobat Studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru „Modernizarea sistemului de iluminat public din Zona istorică a municipiului, în valoare totală de 14.911.083 lei, inclusiv TVA.
• „Târgul Brazilor de Crăciun” va funcţiona în perioada 10 decembrie 2017 – 25 decembrie 2017 pe platoul din Piaţa Revoluţiei. Taxa de utilizare este de 5 lei/zi/mp.
ATENŢIE! Se interzice comercializarea brazilor de crăciun pe domeniul public al municipiului Baia Mare în alte locaţii decât Piaţa Revoluţiei.
• Un alt proiect vizează utilizarea temporară a locurilor publice, în perioada 30 noiembrie 2017 – 15 ianuarie 2018, pentru organizarea „Târgului de Crăciun” în Piaţa Libertăţii şi Piaţa Cetăţii.
Taxele de utilizare vor fi următoarele:
– 50 lei/perioadă/mp – pentru închirierea terenului cu suprafaţa cuprinsă între 10 mp şi 20 mp, respectiv 30 lei/mp pentru suprafeţe mai mari de 20 mp, pentru activitatea de alimentaţie publică, desfacerea produselor de artizanat, produselor alimentare şi produse industriale de sezon
– 20 lei/perioadă/mp – pentru închirierea terenului cu suprafaţa între 10 mp şi 20 mp, pentru activitatea de promovare produse fără desfacere şi pentru activităţi ce se vor organiza de către asociaţii şi fundaţii fără scop lucrativ, inclusiv pentru vânzarea unor produse în scopul adunării de fonduri pentru acţiuni caritabile.
• S-a aprobat amplasarea unui patinoar artificial în Piaţa Libertăţii, în suprafaţă de 600 – 900 mp, şi a unui parc de joacă pentru copii, în suprafaţă de minim 200 mp. Perioada de funcţionare a patinoarului şi a parcului de joacă pentru copii va fi 30 noiembrie – 15 ianuarie 2018, cu posibilitatea de prelungire, la solicitarea beneficiarilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.