Aeroportul ar putea deveni operaţional cel mai repede în vara viitoare

0
430

Problema redeschiderii Aeroportului Internaţional Maramureş a revenit iar în discuţiile autorităţilor judeţene, dar şi de la nivel central. Astfel, aerogara nu devine operaţională nici în acest an. Asta din cauză că mai trebuie să prindă contur un proiect de modificare a terminalului, astfel încât să poată fi asigurate patru fluxuri de pasageri, pentru intern, respectiv extern. Însă dacă totul va decurge conform calculelor autorităţilor judeţene, atunci aeroportul ar putea deveni operaţional din vara anului 2018.

La întâlnirea de la Palatul Administrativ, pe care autorităţile au avut-o cu ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, şeful administraţiei judeţene, Gabriel Zetea, a dat câteva explicaţii şi despre proiectul la aeroport: „Probabil că în următoarele două săptămâni, domnul director Buda, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu Autoritatea Aeronautică, va veni cu un proiect de modificare a terminalului, astfel încât să putem să asigurăm patru fluxuri, pentru intern, pentru extern, şi pe intrare – pe ieşire, astfel încât, probabil, la finalul iernii, undeva în luna februarie, Aeroportul, ca Regie Autonomă, să încerce să discute, să contracteze curse, zboruri interne, internaţionale, aşa cum ne dorim cu toţii, pentru sezonul de vară”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.

Companiile low-cost au trimis deja oferte de operare pe aeroport

Potrivit lui Zetea, există oferte transmise deja către Aeroportul Maramureş, atât din punct de vedere financiar, cât şi al locaţiilor, din partea unor companii low-cost care au interesul de a opera din vară curse pe aeroport: ”Dacă o să primim, până în luna decembrie, certificarea pentru pistă şi probabil până în luna februarie vom face un efort pentru a extinde aeroportul, vom avea şi certificarea pentru terminal, atunci sperăm că vom avea deja aceste contracte semnate, astfel încât în vară el să fie operaţional”, a adăugat Zetea. Reprezentantul Guvernului şi-a arătat disponibilitatea în redeschiderea aeroportului de la noi: ”Pentru a nu ţine pe loc investiţia, angajamentul Guvernului este clar de a asigura în continuare sume de la bugetul de stat pentru a reuşi să finalizăm această investiţie. Şi din celelalte localităţi unde am fost, acolo unde aeroportul s-a finalizat, activitatea economică a marcat o creştere deosebită”, a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica. Operarea tuturor categoriilor de aeronave pe aeroportul din Tăuţii Măgherăuş a încetat în data de 22 decembrie 2015, când au început lucrările de reabilitare a pistei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.