Dialog între generaţii • Şezătoare tradiţională cu tineri şi seniori, sprijinită de deputatul Viorica Cherecheş

0
554

Seniorii de la Centrul pentru Persoane Vârstnice din Baia Mare au sărbătorit Lăsatul Secului. Cu sprijinul deputatului liberal de Maramureş Viorica Cherecheş, seniorii au organizat o şezătoare tradiţională la care i-au avut ca invitaţi pe elevii de la Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu” Baia Mare, dar şi o parte dintre femeile liberale din Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei.
Şezătoarea este o continuare a unui şir de acţiuni din cadrul proiectului “Dialog între generaţii” început în vara acestui an.
“Maramureşul este prin­tre puţinele zone ale României unde tradiţiile se mai păstrează nealterate şi unde tinerii vin alături de seniori pentru a învăţa de la ei obiceiurile şi meşteşugurile vechi. Cu bucurie am văzut că tinerii băimăreni îşi doresc să vadă cum se desfăşurau şezătorile pe vremea bunicilor lor şi au luat parte cu multă voie bună la acest eveniment”, a spus deputatul.
Tinerii s-au aşezat alături de doamnele de la Grupul de creaţie şi au învăţat arta cusutului, să toarcă, să depene, să croşeteze, să tricoteze sau chiar să cureţe porumb de pe ştiuleţi. Li s-au prezentat şi obiectele tradiţionale pe care le foloseau femeile ca să prelucreze lâna sau la ţesutul pânzei în casă. De la şezătoare nu au lipsit snoavele, glumele, poveştile cu tâlc spuse cu mult har. O pereche de dansatori de la Ansamblul Naţional Transilvania i-a încântat pe cei prezenţi cu o lecţie de dans care a cuprins paşi de dans din diferitele zone ale Maramureşului.
“Nicio şezătoare nu este completă fără dans. Cei doi tineri dansatori le-au reamintit seniorilor paşii da bază ai unei învârtite din Maramureş. A fost mult interes şi entuziasm din partea tuturor, chiar şi a celor care au privit de pe margine. Finalul lecţiei de dans s-a materializat într-o adevărată horă ”, a mai spus parlamentarul.
Surpriza serii pentru senioarele din cadrul Grupului de creaţie a fost o carte dăruită de dr. Cherecheş.
“Fiecare doamnă a primit câte o carte “Cămeşa de sărbători” scrisă de Maria Şerba, Ileana Şandor şi Măriuca Verdeş. Le va fi de un real folos deoarece doamnele confecţionează cămăşi tradiţionale şi au în acest volum de la modele până la tipare”, a spus deputatul.
Întâlniri în cadrul cărora tinerii şi seniorii socializează, deprind meşteşuguri şi învaţă despre obiceiuri vor deveni o tradiţie la Centrul pentru Persoane Vârstnice, pentru a le transmite mai departe generaţiei tinere.
„Aceste acţiuni vor fi continuate pentru a adu­ce împreună tinerii şi seniorii, cei care reprezintă o parte importantă a sufletului acestui oraş şi care doresc să transmită din experienţa acumulată de-o viaţă. Am văzut tineri deschişi şi receptivi la tot ceea ce a însemnat istoria şi tradiţia acestui colţ de ţară”, a subliniat dr. Viorica Cherecheş.
Anca MIKLOS

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.