Turismul altfel

0
311

Globalizarea şi deschiderea graniţelor, consecinţe ale democratizării societăţilor din fostele ţări comuniste, permit libera circulaţie a cetăţenilor, fenomen aproape imposibil de realizat cu cîteva decenii în urmă. Generaţiile vîrstnice îşi amintesc că în regimul trecut ieşirile făcute doar în ţările vecine ridicau o mulţime de probleme. Iar o călătorie în cele occidentale a fost un vis destinat numai norocoşilor şi rămas prea îndepărtat pentru majoritatea românilor. Azi, oricine poate străbate lumea în lung şi lat, cu condiţia să aibă bani şi să ia în calcul eventualele riscuri, că turismul nu înseamnă nu­mai distracţie. Mă gîndesc la conaţionalii interesaţi să cunoască măcar bătrîna Europă, nu la bogaţii care vor să epateze, risipindu-şi banii în locaţii şi destinaţii exotice. Într-un context anume, timp de o săptămînă, am făcut un tur „de forţă” prin cîteva oraşe europene mari, unele fiind şi capitale ale unor ţări din UE. Deşi informaţiile virtuale sînt utile, impresiile prezintă interes numai dacă obiectivele turistice sînt văzute la faţa locului. De aceea cred că o călătorie turistică poate fi abordată şi în alte modalităţi. Cine a avut ocazia să călătorească constată că turismul de azi este total diferit faţă de cel practicat în urmă cu patru sau cinci decenii. Inclusiv în sezonul estival, vremea turismului făcut la uşa cortului, cu aragazul de campanie şi conservele din traistă, a devenit istorie. Azi, agenţiile se întrec în a oferi turiştilor condiţii de masă şi cazare civilizate, la preţuri accesibile, pentru toate buzunarele. Turismul adevărat este cel de informare şi cunoaştere, necondiţionat de numărul stelelor prezente pe firma hotelului. Comparativ cu anii 1970-1980, centrele marilor oraşe europene sînt asaltate zilnic de un număr impresionant de turişti veniţi de pe meleaguri asiatice. Cu „scule” performante de imortalizat ima­gini, în grupuri bine organizate şi disciplinate, asiaticilor nimic nu le scapă. Dorinţa şi interesul unor oameni simpli şi modeşti de a cunoaşte Europa merită admiraţie şi rămîn ca model demn de urmat. Românii care vor să călătorească ar fi bine să cunoască cîteva lucruri elementare. În Germania trebuie să fie atenţi la biciclişti, care circulă pe piste amenajate pe trotuar, altfel se expun pericolelor. Cu excepţia unor lăcaşuri de cult, taxa de intrare la obiectivele turistice ajunge pînă la 12 euro, iar seniorii, pe baza actului de identitate, beneficiază de reduceri. Pentru prevenirea actelor de terorism, la obiectivele turistice, controalele s-au înăsprit şi orice obiect suspect poate crea dificultăţi turiştilor. Din păcate, prezenţa cerşetorilor de etnie romă rămîne în actualitate, ei ne aparţin şi nimeni nu-i revendică. Cu unii am stat de vorbă şi le-am dat cîţiva bănuţi numai pentru că erau români. Referitor la turismul văzut din stradă ar mai fi de spus că cine vrea să cunoască profunzimea unei ţări, fie şi civilizată, e bine să meargă la periferiile ei. Franţa din vecinătatea Elveţiei arată cu totul altfel şi nu are legătură cu Parisul, oraşul luminilor. Deşi obiectivele turistice rămîn la opţiunea turiştilor, unele au devenit celebre datorită personajelor de tristă amintire. La berăria din München, unde Hitler a pus bazele partidului nazist, rezervările se fac cu cîteva zile înainte, iar o masă relativ modestă, stropită cu multă bere, costă în jur de 25 de euro. Buna dispoziţie este întreţinută de formaţii muzicale şi dansuri tradiţionale bavareze. În general, atenţia turiştilor se îndreaptă spre obiective de interes istoric, construite cu secole în urmă. Pe bună dreptate, imensitatea şi opulenţa catedralelor, palatelor, castelelor şi arhitectura clădirilor din marile oraşe reflectă şi definesc istoria, cultura şi civilizaţia unui popor. Aşadar, românii ajunşi în astfel de locaţii au motive să se întrebe de ce alte naţii dispun de obiective turistice de o asemenea anvergură, pe care România nu le are. Istoricii vin cu exemple şi spun că de vină ar fi istoria zbuciumată trăită de poporul român. Cauzele rămînerii în urmă sînt reale şi cunoscute inclusiv în materie de turism, obiectivele turistice de interes istoric sînt puţine. Este vorba despre castelele din Transilvania, respectiv mănăstirile şi cetăţile construite în vechea Moldovă, pe vremea lui Ştefan cel Mare. Istoria rămîne istorie, dar cine se face vinovat că „România pitorească”, descrisă atît de frumos de Alexandru Vlahuţă şi Geo Bogza, este gospodărită prost? Cine are interes că la Băile Herculane clădiri de o rară frumuseţe se deteriorează şi sînt lăsate în paragină? Patronul unui restaurant dintr-o localitate numită Hatvan (Ungaria) a găsit o soluţie inedită pentru turiştii care vizitează Budapesta. Personajul spunea că nu este român să nu oprească pentru a mînca şi bea pe săturate plătind în localul său doar 10 euro. Mă gîndesc la viitorul românului care ar pune pe picioare o astfel de afacere, în proximitatea unui obiectiv turistic: fie ar deveni bogat şi celebru, ori ar da faliment! Turismul românesc este o temă de discuţie, iar despre viitorul lui aş dori să aud numai de bine.
Prof. Vasile ILUŢ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.