Un prinţ al reportajului

0
278

S-a stins din viaţă Victor Niţă, jurnalistul care m-a învăţat vînătoarea de subiecte în presă. Era pe vremea cînd vorbeam la telefon cu taxă inversă. Coboram din trenul care mă aducea în Capitală de la Satu Mare, treceam prin redacţie şi apoi ajungeam într-un tîrziu acasă. Se întîmpla ca în faţa biroului secretarul de redacţie al revistei, Tudor Octavian, să mă aştepte seara cu delegaţia ştampilată pentru a pleca la Piteşti, la Uzina de motoare electrice, unde director era Mihai Zisu. „Iei autobuzul din Berceni, dormi la Piteşti, mîine documentezi şi îmi predai materialul miercuri dimineaţă” spunea cu rigoare confratele. Dialogul a avut loc luni după-amiază. Miercuri am predat materialul. Trebuie să vă spun că ajuns în vîltoarea acelei redacţii am avut şansa unor colegi care mi-au domolit emoţia de nou-venit. Adrian Dohotaru cu rădăcini în Petrova mi-a dat în prima zi biroul lui şi maşina de scris. Conducerea redacţiei „Flacăra”, condusă de Adrian Păunescu, a desfiinţat posturile de secretare, fiecare redactor îşi culegea materialul. George Arion mi-a detectat preocupările literare. Sorin Postolache, săritor şi dispus să-mi asculte gîndurile în fapt de seară la „Mărul de Aur”. Cornel Nistorescu cu o logică ardelenească (este din Orăştie) mi-a dat încredere, m-a ţinut aproape cu sfaturi bune pentru a doua zi, aşa, că pînă în ziua de astăzi, ştim unul de celălalt. Horia Pătraşcu, autorul nuvelei „Reconstituirea”, o excepţională construcţie narativă în decupaj cinematografic, o capodoperă a genului, a inspirat filmul cu acelaşi nume al lui Lucian Pintilie, fiind ales cel mai bun film românesc din toate timpurile. Am prins în redacţie triunghiul Seceleanu, Pătraşcu şi Tudoran, o echipă nemaipomenită de reporteri de la revista de care vorbesc aici. Îl preţuiau pe Brunea-Fox, fiind şi ei prinţi ai reportajului. Chiar în vremea aceea. Fără îndoială, Victor Niţă a fost şi el un prinţ al lui.
Victor Niţă acum povesteşte întîmplări în liniştea unei fotografii. Prin gîndul prietenului Cornel Nistorescu. Cuvintele lui Cornel sînt proba unui timp în care mă regăsesc: „Cîte zile şi cîte nopţi n-am petrecut lîngă ramele cu rînduri de plumb disciplinate în rame de oţel?! Boxele de la paginaţie erau ultimele încăperi de la galerele presei. Aşteptam să iasă corecturile, dădeam BT-ul şi stăteam pe ghimpi să iasă şi de la calandru. Erau orele în care se închegau ultimele pagini ale revistei Flacăra, poate cea mai spectaculoasă revistă din cîte a dat România. Şi din comunism şi din democraţie, un fel de punte unică în felul ei cu presa interbelică, de la scrisul publicistic al lui Arghezi, Brunea-Fox, Geo Bogza. Victor a fost în echipa de aur a revistei. Din care am făcut, un scurt timp, parte. Spuneam la început că Victor Niţă a fost confratele care m-a învăţat să vînez subiecte. Cum prietenul lui Enkidu vîna lei. Am petrecut şi eu, cum îşi amintea Cornel, întîmplări unice prin trenuri şi gări, prin munţi şi prin porturile Dunării. Era un spirit vizionar, ştia ce se va întîmpla în ziua de mîine. Da, domnule Nistorescu, Victor era cel vesel, un bun cunoscător al ţării. M-a învăţat să nu rîdem de România, de omul simplu. Visam să fie mai bine pe pămînt. La revistă am întîlnit adevăraţi soldaţi ai presei. Care preţuiau pînă la altar limba română. Cu subiecte îmbrăcate în străluciri de cuvînt. Zice Cornel: „Victor Niţă a fost unul dintre cei mai curaţi şi devotaţi din marea carte de jurnalişti români de tip clasic. Avea textele lui pe care jura. Scria poezie. Era iubitor de artă şi se topea de dragul scrisului după arta plastică”. Cu Victor am fost şi în Maramureş. La Baia Borşa, la Şuior, la Moşu’ din Bogdan Vodă, la Săpînţa şi la Mănăstirea Rohia. A dat tonul presei la zi în multe redacţii. Nu uit că a fost şi un avizat reporter sportiv. În drumurile noastre prin ţară, seara, în camere de hotel, îmi citea poezii. Care se vor întrupa în volumul „Tunul din Neboisa”. Confratele Nicolae Chistache, din echipa de aur a revistei, scrie: „Pentru mine, dispariţia lui Victor este altceva decît martor în sine. Este începutul unei întrebări zăpăcitoare: ce se întîmplă?” Victor a coborît zilele trecute „între zidurile umede şi reci/ şi întunecate ale trufaşului/ castel din Hunedoara”. Mi-a fost atît de aproape prin profesie încît nu va pleca niciodată din mine. Îmi iau rămas bun de la unul care însufleţea foaia albă. Cu adevărat, un prinţ al reportajului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.