Cenaclul Scriitorilor Maramureş a luat numele “Petre Dulfu”

1
391

La şedinţa din 11 noiembrie 2017 a Cenaclului Scriitorilor din judeţul Maramureş, preşedinta Florica Bud a propus ca cenaclul pe care-l conduce să se numească Petre Dulfu. Membrii au fost de acord, mai ales că, vorba lui Dragomir Ignat, trăim într-o societate unde, indiferent de domenii, întâlnim zilnic zeci de „păcălici”, descendenţi ai eroului lui Petre Dulfu, Păcală!
La manifestarea de sâmbătă, poetul-geolog Ioan Potop a citit 20 de poezii din volumul „Tărâmuri sufleteşti”: „Lampa din pre şi postfaţă”, „Unica energie”, „Schimbarea nisipului în clepsidră”, „Transcenderea locuirii”, „Chemarea gliei”, „”Lumina în expansiune”, „Vestea naturii”, „Interes ţintit diferit”, „Vrednicia spiritului”, „Căile atitudinii”, „Iubire fără alunecuş”, „Nădejdea ivită la răspântii”, „Fapta din patimă”, „Îndemnul refuzat”, „Căpriorul rănit”, „Nemărginirea-i la îndemână”, „Utopii relevate”, „Vibraţii şi rezonanţe”, „Trăirea în comuniune”, „Iluzia puterii nelimitate”.
Au urmat discuţii pe seama poeziilor ascultate. Gelu Dragoş a spus că sunt „versuri filosofice, poetul pendulând între filosofie şi imperativele prezentului”. A remarcat muzicalitatea versurilor, dar şi faptul că apelează la prea mulţi termeni ştiinţifici. Vasile Tivadar l-a felicitat pentru temele abordate şi l-a îndemnat să scrie eseuri pe aceste teme, nu să se chinuie să versifice. Ioan Meteş Morar Chelinţanu afirmă că a mai văzut „acest gen de poezie la Vasile Morar, numai că temele diferă”; Dragomir Ignat consideră că Ioan Potop are „un mod ciudat de abordare a poeziei, există multă filosofie în cuprinsul cărţii, iar versurile lui sunt un imn închinat teluricului, nu celestului” iar ca obiecţie – „aş face altfel versurile, deoarece rima comună estompează ideea filosofică”. Ioan Şiman apreciază titlul volumului şi zice că autorul a făcut progrese evidente: „bogăţia de idei este o altă calitate a autorului”. Atrage atenţia asupra rimei monotone care „nu ţine de cântec, de muzicalitate”, deci „rima şchiopătează”. O altă problemă ar fi „prozodia care trebuie să aleagă ritmul, adică după un număr de silabe, vine o silabă lungă în plus”. Au mai luat cuvântul Ioan Profeanu şi Mihai Epli.
Peste două săptămâni nu va avea loc şedinţă de cenaclu. (G.D.)

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.