Începe Postul Crăciunului

0
145

De astăzi, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului. Este un post mai uşor decât cel al Sfintelor Paşti, pentru că e considerat ca fiind o perioadă a bucuriei care premerge marele praznic al Naşterii Domnului. După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea până în ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15-16), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Postul Crăciunului ţine până în ziua de Ajun, în 24 decembrie, când e zi de post aspru, dezlegarea la alimentele „de dulce” făcându-se doar în 25 decembrie, după Sfânta Liturghie. Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi al drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. Prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.